Reactualizat la:

Reşiţenii, evoluţii derutante

Reşiţenii, evoluţii derutante
REŞIŢA – Elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari au demonstrat că pot obţine calificarea.

 (2 comentarii)

Rectifica

Partida din manşa întâi, a turului trei al Challenge Cup, cu H.R. Karlovac, a însemnat, pentru U.C.M.R., debutul în noua ediţie a competiţiei.

Reşiţenii, superiori

Un meci pe care „principalul“ Aihan Omer a încercat să-l pregătească până la ultimul detaliu. Şi, în opinia noastră, credem că a reuşit în mare măsură. Sigur, nu întotdeauna ideile sale tactice au avut şi finalitatea dorită. Aşa cum nici semnalul de alarmă tras înaintea confruntării nu a fost receptat de o parte dintre jucători.

Dar, ceea ce este foarte important, şi trebuie să remarcăm, în repriza secundă, în special, handbaliştii reşiţeni au demonstrat că sunt superiori partenerilor de întrecere. Mai mult, nu numai că ar putea conserva diferenţa de şase goluri (31-25), stabilită în Sala Polivalentă, dar ar şi putea reveni din Croaţia cu o victorie.

Altfel spus, când au văzut că se îngroaşă gluma, după pauză (14-14) au turat motoarele la maxim, ajungând, în minutul 48, la 26-18! Ei bine, cu siguranţă că aşa vor evolua, la Karlovac, elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari.

Pentru că, se pare, în restul partidei şi-au cam ascuns veleităţile. Chiar dacă, pentru liniştea lor şi a celor din tribune, ar fi fost necesară o diferenţă mult mai consistentă, pe tabela de marcaj. Şi, apropo de public, şi de această dată a fost la înălţime, susţinându-şi frenetic favoriţii, alături de galeria U.C.M.R.

Avertisment

„Ne aşteaptă un meci extraordinar de greu în Croaţia, a ţinut să avertizeze antrenorul Aihan Omer. Dar, după cum ne cunoaşteţi foarte bine, noi mergem să jucăm. Vom încerca, vom face tot ce e posibil să ne calificăm. Meciul se joacă în teren, şi sperăm să prindem o formă sportivă mult mai bună“.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Lala Team, locul I la fotbal de stradă
REȘIȚA - Sâmbăta 22 iunie 2019, la Timișoara, în piața Libertății, a avut loc Campionatul Național de Fotbal [...] mai multe »
Karatiștii s-au întors acasă cu o medalie de bronz
REȘIȚA - Campionatul Mondial WUKF a avut loc în perioada 18-23 iunie 2019. La acest turneu au participat 85 de [...] mai multe »
Schimb de experiență cu sportivii sârbi
REȘIȚA - Elevii Școlilor Gimnaziale Nr. 2 și Nr. 8 din Reșița au participat în perioada 19-20 iunie la un [...] mai multe »
Rosso-nerii de la CSM încep pregătirea
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va relua pregătirile luni după-amiază, prima întâlnire de după vacanță fiind [...] mai multe »
Sportivii de la CSU se pricep și la beach volley
REȘIȚA - Desfăşurată la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului „Sport Festival 2019”, prima etapă din circuitul [...] mai multe »
Cerere mare de abonamente la CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița va avea parte de un suport mult mai mare din partea publicului în sezonul următor față de [...] mai multe »
CS Universitatea Reșița, aur la Campionatul Național
REȘIȚA. Sportivele Andreea Șuhai, Larisa Ferenţ, Alexandra Boca şi Daria Grigoroiu, pregătite de antrenorii [...] mai multe »
Fortuna n-a fost de partea Lupacului
LUPAC - În prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a, Voința Lupac-Fortuna Becicherecu Mic 0-2 (0-1). mai multe »
Reșițenii se pregătesc de Campionatul Mondial
REȘIȚA - Delegația Federației Române de Karate WUKF se va deplasa în aceste zile la Bratislava (Slovacia), în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou