Reactualizat la:

Reşiţenii au dominat „Cupa Speranţa“, la box

Reşiţenii au dominat „Cupa Speranţa“, la box
REŞIŢA – Pugiliştii din Reşiţa şi Timişoara s-au întrecut într-o gală în municipiul de pe Bârzava.

Rectifica

În sala de box din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaştag“, din cartierul reşiţean Lunca Bârzavei, a avut loc sâmbăta trecută „Cupa Speranţa“, la box, competiţie organizată de Direcţia pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin şi Clubul Sportiv Municipal Reşiţa.

La întrecere au participat pugilişti de la C.S.M. Reşiţa şi C.S.M. Timişoara, disputându-se în total 12 meciuri. Gala a fost dominată de sportivii reşiţeni, care s-au impus în majoritatea meciurilor. S-au evidenţiat Alexandru Baniaş (36 kg), Marian Ruţă (38 kg), Robert Cercel (42 kg), la cadeţi; Mihai Covlea (46 kg), Ionuţ Socareva (60 kg), Denis Olaru (66 kg) şi timişoreanul Ionică Varga, la juniori; Remus Băroiu (57 kg) la tineret. Au avut loc meciuri şi în afara competiţiei, Slagean Dobra (categoria tineret) boxând la seniori cu Ciprian Râpanu şi Cătălin Apintilesei.

Reşiţeanul Rusalin Căldăraş l-a învins prin abandon pe Abu Amin (C.S.M. Timişoara). Cei mai merituoşi dintre sportivi au fost recompensaţi cu diplome şi materiale sportive oferite de Direcţia pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin. Gala a constituit un bun prilej de verificare pentru sportivii ambelor cluburi, în perspectiva participării la Naţionalele de juniori, programate la sfârşitul acestei luni, la Târgu Mureş, unde de la C.S.M. Reşiţa vor fi prezenţi Mihai Covlea şi Denis Olaru.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Kickboxerii cărășeni s-au evidențiat la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 13-15 septembrie, Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu patru sportivi la [...] mai multe »
Alina Vuc a rămas cu argintul la Mondiale
REȘIȚA - Alina Vuc a câștigat miercuri, 18 septembrie, medalia de argint la Campionatul Mondial din Kazakhstan, la [...] mai multe »
Narcis Mihăilă se pregătește noaptea pentru Mondiale
REȘIȚA - În perioada 27 septembrie – 6 octombrie, la Doha (Qatar), va avea loc Campionatul Mondial de atletism în [...] mai multe »
Alina Vuc, finală de Mondiale plus calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo
REȘIȚA - Alina Vuc (50 kg) a obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, după ce s-a calificat azi [...] mai multe »
Patricia Țig, în optimi la Seul
CARANSEBEȘ - Jucătoarea originară din Caransebeș s-a calificat în optimile de finală la Korea Open, turneu WTA [...] mai multe »
Patru medalii obținute de luptătorii reșițeni
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni s-au evidențiat și de această dată la Campionatul Național individual de lupte, [...] mai multe »
S-a schimbat ora de la CSM Reșița – Craiova, dar tot în nocturnă!
REȘIȚA - După mai multe zile în care nu s-au știut ora și locul de disputare a partidei dintre CSM Reșița și [...] mai multe »
Alex Matei, ultima repetiție înainte de Mondiale
CARANSEBEȘ - Tânărul judoka din Caransebeș, care se pregătește acum la lotul național, a câștigat recent [...] mai multe »
Derby-ul Caransebeşului, câştigat de Magica
CARANSEBEȘ - Era S Comexim Caransebeş – Magica Caransebeş 0-1 (0-1), sâmbătă, 14 septembrie, pe Stadionul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou