Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Competiţia de nataţie masters a avut, şi de această dată, caracter internaţional. Ediţia a V-a a Cupei Primăverii la înot masters, a reunit, timp de două zile, pe bloc-starturi, în Piscina Olimpică din cartierul Lunca Bârzavei, aproape 80 de iubitori ai acestui sport, din Ungaria, Italia şi România. Printre aceştia s-au regăsit şi foşti înotători de mare performanţă, cu rezultate internaţionale apreciabilă, de-alungul timpului, detaşându-se Răzvan Florea, de la C.S. de Înot Reşiţa 07. Care, de altfel, a şi dominat clar probele în care a concurat, la categoria 30-34 de ani.

Dar, şi ceilalţi colegi de-ai săi au urcat de multe ori pe podiumul de premiere, atât în probele individuale cât şi cu ştafetele masculine şi feminine. Exemplificăm comportarea ştafetei de 4×50 m mixt (240-279 de ani), în formula Dorina Iana (61), Rodica Grangure (66), Alexandru Gherban (58), Traian Bogdan (66).

S-au evidenţiat, în mod deosebit: Alexandru Gherban, Valeriu Buzatu, Alexandru Tobă, Răzvan Florea, Monica Horvath, Zsuzsanna Szekely, Mircea Ţepeneu, Iudith Pau, Ligia Medrea, Traian Bogdan, Dan Mircea Niţoiu, Rodica Grangure, Elena Angheluş, Roxana Giulia Laszlo, Mihaela Laszlo, David Năsturel, Ion Ţurcan, Dorina Iana, Sânziana Gherban, Yvonne Demenyi, Ionela Codreşin.

Organizarea, una ireproşabilă, a revenit Clubului Sportiv de Înot Reşiţa 07, cu sprijinul Primăriei Reşiţa, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin şi al Filialei Caraş-Severin a Academiei Olimpice Române.