Reactualizat la:

Reşiţenii atacă… revelaţia

Reşiţenii atacă… revelaţia
REŞIŢA – Echipa masculină de handbal U.C.M.R. va întâlni sâmbătă de la ora 11.00, la Cluj-Napoca, pe Universitatea din localitate.

Adică una dintre nou-promovate. Dar care, după un start slab, cu două eşecuri consecutive, şi-a revenit foarte repede. Astfel, în continuare nu a mai pierdut nici un meci, trecându-şi în palmares victorii în faţa echipelor H.C.M. Constanţa, Minaur Baia Mare şi C.S.M. Oradea, şi o remiză la C.S. Piteşti.

Drept urmare, misiunea elevilor antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari se anunţă, iarăşi, a fi una foarte grea. Însă nu imposibilă. Pentru că atuul lor este experienţa superioară şi ambiţia de a reveni acasă cu cele două puncte puse în joc.

„Ca de obicei, chiar dacă mă repet, mergem şi la Cluj-Napoca să învingem, ne-a declarat vineri «principalul» Aihan Omer. Ei au o forţă importantă de joc pe propriul teren, dovadă că au învins şi Constanţa şi Baia Mare. De care vom ţine cont. Şi, ne vom lua toate măsurile pentru a contracara entuziasmul lor“.

În ceea ce priveşte lotul, tehnicienii nu vor putea conta, în continuare, pe Cuciula şi Pasic, accidentaţi. Dar speră să fie recuperaţi până la meciul de miercuri, 15 octombrie a.c., ora 19.00, cu H.C.M. Constanţa, partidă ce se va disputa în avans, din etapa a VIII-a. Altfel spus, un alt derby al campionatului. La finalul căruia, U.C.M. Reşiţa, dacă nu va pierde nici la Cluj-Napoca, s-ar putea instala în fruntea clasamentului!

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Lucian Dobre, coleg cu Lobonț și Pancu la Licența A
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre, de la ACS Mundo Reșița, s-a înscris la Licența A de antrenori și este coleg cu [...] mai multe »
59 de piloți vor concura la Cupa Reșița
REȘIȚA - A patra etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop (CNVCD), Cupa Reșița, va avea loc [...] mai multe »
Marius Staicu a semnat cu Ripensia Timișoara
REȘIȚA - Golgheterul din sezonul trecut al nou promovatei CSM Reşiţa, Marius Staicu, a semnat cu Ripensia Timișoara [...] mai multe »
Încă un titlu de campioană națională pentru CSU
REȘIȚA - Ştafeta feminină de 4×100 m plat a Clubului Sportiv Universitatea Reşiţa şi-a adăugat în palmares [...] mai multe »
Voința Lupac va mai juca un an în Liga a IV-a
CARAȘ-SEVERIN - Voința Lupac va mai juca un an în Liga a IV-a, după ce a pierdut barajul pentru promovare împotriva [...] mai multe »
CSM Reșița atacă Liga a II-a cu jucători noi
REȘIȚA - Fotbaliștii rosso-neri s-au reunit luni, 24 iunie și au efectuat primul antrenament de după vacanța de [...] mai multe »
Lala Team, locul I la fotbal de stradă
REȘIȚA - Sâmbăta 22 iunie 2019, la Timișoara, în piața Libertății, a avut loc Campionatul Național de Fotbal [...] mai multe »
Karatiștii s-au întors acasă cu o medalie de bronz
REȘIȚA - Campionatul Mondial WUKF a avut loc în perioada 18-23 iunie 2019. La acest turneu au participat 85 de [...] mai multe »
Schimb de experiență cu sportivii sârbi
REȘIȚA - Elevii Școlilor Gimnaziale Nr. 2 și Nr. 8 din Reșița au participat în perioada 19-20 iunie la un [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou