REŞIŢA – Românii din diaspora au fost revoltaţi că au stat la cozi ca să voteze pentru europarlamentare şi Referendumul pentru legile justiţiei. Mulți dintre ei cărășeni!
Cu toate că numărul secţiilor de votare pentru românii din diaspora a crescut, la fel ca la europarlamentarele din 2014, revolta generală legată de organizarea ineficientă a exercitării dreptului la vot i-a ajuns şi pe reşiţenii aflaţi la muncă în străinătate. Am primit la redacţie aceste semnale din partea cititorilor CAON, dar am cules asemenea informaţii şi din postările prietenilor noştri de pe reţelele de socializare. Ţinând cont de răspândirea lor pe toate meridianele globului, votarea a ţinut 33 de ore, oricum insuficient, mai ales pentru cei din ţările europene, unde n-a fost acceptată o prelungire a intervalului alocat prin lege. Deşi s-a aşteptat o ordonanţă în acest sens, „cei care dau pe bandă rulantă ordonanţe în favoarea lor“ au fost de astă dată de neînduplecat, tocmai când o asemenea dispoziţie ar fi fost aplaudată.
Cu „puţintică răbdare“ au reuşit să voteze la Dusseldorf
Am aflat de la reşiţeanul Liviu Ştefănescu, şofer pe tir, că a reuşit să voteze la Dusseldorf, în Germania, împreună cu alţi doi prieteni, însă a trebuit să stea aproape patru ore la rând: „Am votat la secţia 123 din Dusseldorf, am luat doi şoferi de tir pe comunitate din parcări şi un navigator pe Rin sub pavilion belgian, toţi români. Am ajuns la secţie la ora 9.00, dimineaţa, şi am stat trei ore şi jumătate, aproape patru până am ajuns să votăm. Când am terminat, coada era de trei ori mai mare decât atunci când am ajuns noi. Desigur, nu au reuşit să voteze toţi, iar puţin înainte de ora 21.00, au apărut forţele de ordine. Nu au fost incidente, dar personalul din secţia de votare a fost epuizat la final. Am votat, sincer, sperând că va începe curăţenia în societatea românească şi că se va stabili un program de guvernare sănătos. Mă îndoiesc, însă, de bunele intenţii ale politicienilor“.
Tot la Dusseldorf, unde secţia de votare a fost organizată într-o biserică, un alt reşiţean, Ştefan Enuică, a învins în această bătălie cu timpul de aşteptare: „Am simțit o bucurie şi o mândrie imensă când am văzut câți români au venit să voteze, chiar dacă timpul de așteptare este foarte mare. Cu toate că trăim în străinătate, gândim şi simțim românește, tocmai de aceea sper ca prezenţa noastră în număr mare şi votul nostru să arate clasei politice că ne pasă şi că nu mai vrem să fim masa de manevră a niciunui partid politic. Am votat pentru mine, pentru familia mea şi pentru voi toți, dragi români frumoși! Eu refuz să cred că nu se va schimba ceva în țara noastră. Am văzut îndârjirea oamenilor care au fost la vot. Lumea nu mai suportă să fie mințită si batjocorită de o parte din clasa politică. În politică sunt şi oameni cu verticalitate şi frică de Dumnezeu“. Alţi reşiţeni s-au plâns că nu au avut nici de această dată şansa să voteze în oraşele germane în care s-au stabilit.
Semnale despre votarea din Franţa şi de la Hollywood
În Franţa, jurnalistul Emilian Pavel Jurma, tot reşiţean, stabilit în Timişoara, a votat la Camera de Comerţ din Lille, unde a fotografiat şi a filmat coada interminabilă a românilor care aşteptau în faţa secţiei de votare. El a precizat ironic că s-a confruntat cu „organizarea «impecabilă» a votării în diaspora“.
Triumfătoare că a reuşit să voteze fără să se confrunte cu situaţia deplorabilă a românilor din Europa, reşiţeanca Alina Zaliznea Bogoeviciu, care s-a stabilit în Florida, la Hallandale Beach, a votat într-o secţie din Hollywood: „Am ajuns la votare în jurul orei 14.00, adică ora 21.00, ora României. Am fost preluată imediat de către președintele secţiei, am căpătat cele 3 buletine de vot şi nu a durat mai mult de câteva minute până am ieşit de acolo. Au fost foarte bine organizaţi, nu au fost cozi, a fost flux de persoane, dar totul a decurs la modul foarte civilizat. Vreau să cred că toţi ne dorim o Românie Europeană, să fim reprezentaţi de către oameni competenţi. Cel mai mult ne dorim ca justiţia să fie independentă.“