REŞIŢA – Timp de patru ani, Bogdan Bădescu se va afla în fruntea Federaţiei Române de Speologie.
La finalul săptămânii trecute, la Roşia, judeţul Bihor, a avut loc Congresul naţional de speologie, la care au participat peste 35 de asociaţii de profil din ţară pentru a dezbate acţiunile din acest an şi planificarea celor viitoare. Printre acestea, cea mai importantă ar fi Euro-Speleo-Forum, ce se va desfăşura timp de o săptămână în Băile Herculane, anul viitor, reunind federaţii şi organizaţii speologice din Europa.
O secţiune a congresului a fost Adunarea generală în cadrul căreia au fost organizate alegerile noii conduceri a federaţiei, funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Speologie fiind adjudecată de Bogdan Bădescu, preşedintele Asociaţiei Speologice Exploratorii.
„Ceilalţi membri ai comitetului director sunt speologi cu multă experienţă de la asociaţii din Bucureşti, Braşov, Cluj. Voi coordona şi reprezenta membrii federaţiei, iar în următorii ani avem priorităţi legate de reorganizarea structurii de administrare a organizaţiei, de relansarea activităţii de explorare a peşterilor din ţară şi cadastrarea şi inventarierea acestora. O atenţie deosebită trebuie acordată modificărilor legislative vizavi de administrarea peşterilor din ţară şi componenta de protecţie a mediului carstic”, a precizat Bogdan Bădescu. Nou preşedinte al federaţiei, ales pentru patru ani, are 41 de ani, este preşedinte al ASE din 1995 şi speolog din 1986.
Flavius Rotariu