REȘIȚA – Întrecerea națională a juniorilor III este programată în luna mai.
Gimnaștii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița se pregătesc pentru o reprezentație pe cinste la Campionatul Național al Juniorilor III, întrecere prevăzută a se desfășura în luna mai, în municipiul de pe Bârzava, conform calendaruluui competițional al Federației Române de Gimnastică. Sportivii reșițeni au început anul cu un cantonament, iar acum își continuă pregătirile la sala de gimnastică a CSS Reșița.
„Am fost la începutul acestui an într-un cantonament la Băile Felix, unde sportivii noștri au muncit din greu. Atunci când avem posibilitatea de a merge în cantonamente, se văd și rezultatele în competiții. Cred că gimnastica e pe un trend ascendent și sper ca în acest an rezultatele să fie mai valoroase, ținând cont că o parte dintre sportivii noștri vor trece la o categorie superioară”, a spus antrenorul Robert Bălan.
Despre întrecerea națională a juniorilor III, coordonatorul secției de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița a spus: „Această competiție vine la cererea noastră. Într-adevăr, de câțiva ani buni, cam de vreo 16 ani, nu am mai organizat o competiție la nivel de juniori. Ultima oară a fost Campionatul Național de seniori, în anul 2010. Dar, la juniori, nu am mai organizat de mult timp. Având această trupă de băieți campioni și multipli campioni la echipe, am considerat că este cazul să aducem la Reșița gimnastica românească la nivel de juniori III. În calendarul competițional al Federației Române de Gimnastică, întrecerea este trecută în perioada 17-19 mai, dar ține foarte mult de partea locală, să vedem dacă avem loc în Sala Polivalentă, pentru că vreau să organizăm cu aparatele noi, să fie un concurs foarte ridicat. Așa cum spuneam, avem o generație bună acum la juniori III, Andrei Titi, Robert Aioanei, Felix Simion, Albert Ilie, Alexandru Puiu, plus cel puțin o echipă de nivelul I, care sperăm să vină din spatele celor de nivelul II, care și-au făcut treaba în competițiile naționale.”
Trei gimnaști se regăsesc în topul CSS Reșița pe anul 2017: Felix Simion, Andrei Titi și Robert Aioanei.