În urmă cu mai bine de un an, bătrâna doamnă a industriei româneşti spunea „Nu!“ unor investitori care voiau s-o ajute să intre în cartea recordurilor. Totul se petrecea în 2009, în preajma zilelor Reşiţei, când unul dintre primii investitori interesaţi de Parcul Industrial de pe Valea Ţerovei făcea municipalităţii o propunere ieşită din tipare.
Reşiţa are nevoie de investitori… serioşi
Era vorba despre un grup german de firme cu o tradiţie de mai bine de 120 de ani în special în procesarea laptelui care a vrut să facă aici, în centrul cetăţii de foc, cel mai mare tort din lume. Atunci, după cum ne mărturisea, primarul Mihai Stepanescu a refuzat iniţiativa, considerând-o nepotrivită pentru Reşiţa, care are nevoie de investitori serioşi, care să contribuie la creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă. Şi, după cum aţi putut citi la vremea respectivă în Jurnal de Caraş-Severin, tortul nu s-a mai copt pentru centrul Reşiţei, ci pentru capitală.
Acum, istoria se repetă! De data acesta, solicitarea nu vine nici din patria lui Goethe, nici din cea a lui Confucius, ci din cea a lui Caragiale, de pe plaiuri chiar mai apropiate decât ne-am imagina.
Investitori de la Oţelu Roşu
„Da, este adevărat, am refuzat solicitarea unor investitori de la Oţelu Roşu, pentru că doreau tot parcul industrial, pentru o platformă de prelucrat deşeuri, spune primarul Stepanescu. Ar fi creat 100 de locuri de muncă, dar nu putem bloca tot parcul pentru un număr atât de restrâns de posturi“. În schimb, în ultimele şedinţe ale consiliului local, aleşii au putut vota înstrăinarea de terenuri, chiar şi din zona Parcului Industrial, pe motiv că „şi aşa nu avem ce face cu ele“, după cum remarca unul dintre viceprimari.
Reşiţa nu vrea investitori?
Cert este că astăzi, când nimeni nu se arată interesat de Reşiţa, noi întoarcem spatele investitorilor. Deşi s-a ajuns la situaţii în care municipiul de pe Bârzava nu a avut decât un singur loc de muncă sau, ca zilele acestea, când nu e disponibil nici măcar unul. Dar încă ne mai permitem să spunem „Nu!“…
Antoniu Mocanu