Reactualizat la:

Resita si-a deschis casutele anticanicula

Resita si-a deschis casutele anticanicula
Scris de A.M. - REŞIŢA – Codul galben de caniculă, emis de către Administraţia Naţională de Meteorologie, a determinat municipalitatea să deschidă porţile punctelor de prim ajutor de pe raza reşedinţei judeţului. Avertizarea este valabilă pentru intervalul 17 iunie, ora 16.00 – 19 iunie, ora 9.00, timp în care vor fi activate punctele speciale.

„Vor fi deschise două puncte de prim-ajutor în două locații, în Centrul Civic, la căsuţa numărul 6, și în Parcul Tricolorului, la căsuţa numărul 3. Programul de funcționare va fi cuprins între orele 11:00-18:00, în această perioadă când sunt prognozate temperaturi foarte ridicate. Punctele de prim-ajutor sunt dotate cu instalaţie de climatizare, dozatoare cu apă rece şi paturi și va fi asigurată asistenţa medicală de personalul specializat din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Municipiului Reşiţa.

Totodată, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă va avea program în regim de permanență și pot fi transmise eventuale sesizări privind problemele apărute în urma temperaturilor ridicate, la numărul de telefon 0255/ 214 800“, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Potrivit documentului, acest plan de măsuri pentru perioada caniculară se aplică numai în cazul atenționărilor și avertizărilor meteorologice de caniculăcod galben, portocaliu sau roșu.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nenorocita de cainele familiei
CARAȘ-SEVERIN - O reşiţeancă de 59 de ani a ajuns în stare gravă la spital, la Timişoara, după ce a fost [...] mai multe »
Strada care a devenit parcare
CARANSEBEŞ. Una dintre cele mai circulate străzi din Caransebeș a devenit portița de scăpare a celor care nu vor [...] mai multe »
Deportatii in fosta URSS vor fi comemorati
REŞIŢA - Comunităţile germane din Caraş-Severin, Timiş şi Hunedoara îşi comemorează semenii, miercuri şi joi, [...] mai multe »
OFSD da primul premier femeie
CARAȘ-SEVERIN - Deşi PSD a mai propus-o si pe Sevil Shaidehh, se pare că Viorica Dăncilă are toate şansele să [...] mai multe »
A inceput ridicarea rablelor din parcari
REȘIȚA - Aşa cum a promis, municipalitatea începe „salvarea“ celor peste 350 de locuri de parcare publice [...] mai multe »
Apa fara presiune intre Miorita si Dacia
REȘIȚA - O avarie a apărut la conducta de distribuţie a apei potabile din Govândari, astfel că operatorul [...] mai multe »
Caravana BOSCH – interviuri pe loc la Moldova Nouă (P)
MOLDOVA NOUĂ – Vineri, 26 ianuarie, între orele 10-17, la Casa de Cultură din Moldova Nouă! mai multe »
Scenariu de film cu o masina furata
OȚELU ROȘU - Un tânăr de 23 de ani a ajuns în arestul IPJ, riscând arestarea preventivă pentru un lung şir de [...] mai multe »
Rafuiala cu scantei in fata garii din Oravita
ORAVIȚA - Poliţia judeţului vorbeşte despre scene violente petrecute în stradă, încheiate cu dosare penale şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou