REŞIŢA – Veteran în activitatea de construcţii din Reşiţa şi întreg judeţul, Constantin Sprânceană a văzut clădirile crescând.
Cu aproape 60 de ani în urmă, după ce a finalizat şcoala profesională în Braşov, a venit la Reşiţa – un oraş de perspectivă pe atunci, unde constructorilor li se deschidea un mare front de lucru. Dacă în anul 1957 Reşiţa avea în jur de 40.000 de locuitori, în 1990 numărul acestora era în jur de 110.000. Atunci, în Reşiţa existau doar cîteva clădiri mai reprezentative, ca: Şcoala Profesională a Uzinelor (astăzi Universitatea Eftimie Murgu), Cinematograful Cultural, Policlinica (demolată ulterior, făcând loc blooming-ului), Magazinul Universal, spitalul vechi, cinematograful „Casa Muncitorească”, Blocul 800 şi Casa de Cultură, care era în construcţie.
„În Lunca Pomostului erau construite cîteva blocuri, pe actualul bulevard A.I. Cuza şi în zona Poşta Mică mai erau cîteva blocuri. De fapt, această zonă era cea mai ordonată, avînd în vedere că aici UDR a construit locuinţe pentru muncitori. Ulterior, în această zonă s-au mai ridicat 11 blocuri, în care şi astăzi locuiesc circa 300 de familii. Cred că niciodată nu poţi uita începutul. Am participat, ca muncitor, la finalizarea lucrărilor interioare aferente sălii de spectacole din cadrul Casei de Cultură din Reşiţa. De altfel, la un moment dat, aceasta a fost considerată cea mai mare şi mai frumoasă din ţară“, ne-a declarat Constantin Sprânceană.
Cronologia Reşiţei se derulează în mintea constructorului prin edificiile care au apărut în municipiu, de la clădiri utilitare la cartiere. În anul 1959 au început lucrările din cartierul Moroasa I, finalizat trei ani mai târziu. „Pentru noi, constructorii, predarea unui bloc de locuinţe constituia o mare sărbătoare. Imobilele erau pregătite pentru locuit în cele mai mici amănunte, de la parchetul lustruit la ferestrele cu perdele de protecţie“, îşi mai aminteşte constructorul.
Începând cu anul 1961 şi până la începutul lui 1962 s-a trecut la realizarea noului cartier Lunca Bîrzavei. A fost regularizat cursul râului şi primul microraion a început să prindă contur, cu blocuri cu patru şi zece etaje. „Toate blocurile cu zece etaje din microraionul I au fost realizate prin procesul de glisare, adică turnarea continuă a betonului. Astfel că un imobil cu zece etaje şi trei scări, totalizând 120 de apartamente, a ajuns să fie ridicat în numai 12 zile, pentru că s-a lucrat zi şi noapte continuu. Microraionul I este dovada priceperii, pregătirii profesionale, măiestriei şi înaltei calificări de care au dat dovadă constructorii“, apreciază Constantin Sprânceană.
De fiecare dată, referitor la aspectul de astăzi al Reşiţei, veteranul constructor are dificultăţi în a-şi exprima sentimentele. După ce Reşiţa a fost „Cetatea de Foc” a României, decăderea citadelei industriale şi-a pus amprenta şi asupra vieţii cotidiene. „Când mă uit cum a ajuns acest oraş, mă încearcă o mare tristeţe şi o revoltă profundă faţă de obiectivele care, altădată au fost bine făcute, iar azi sunt distruse complet sau lăsate în paragină. Cele două mari uzine, CSR şi UCMR, aproape nu mai există, o serie întreagă de clădiri, cu diferite destinaţii, astăzi sunt părăsite, lăsate în paragină: Magazinul Universal, palatele poştelor din centru şi cartierul Govândari, hotelul Semenic, restaurantul Trandafirul, hotelul Bistra etc.; tramvaiul reşiţean nu mai există şi au dispărut aproape complet întreprinderi întregi: IMR, IJCM, ICMMR, IJGCL sau IJTL; sunt în părăsire o serie întreagă de magazine, pe care se lipesc anunţuri de genul «spaţiu de închiriat» sau sunt pur şi simplu abandonate. Aceasta este Reşiţa de azi. Un oraş care altădată înflorea, zâmbea şi se dezvolta, care este azi un oraş trist, părăsit, prăfuit şi fără nici o perspectivă, atâta timp cât cei care ne conduc au preocupări dirijate de alţii şi pe care nu-i interesează dezvoltarea“, explică Sprânceană.
Constructorul ne-a mai spus că cei din generaţia respectivă sunt priviţi ca nostalgici după fostul regim, comunişti sau ceauşişti, în condiţiile în care nostalgia vine pentru munca depusă de-a lungul anilor. „Există persoane care, printr-o cruntă ironie a sorţii, au ajuns politicieni, deşi nu au nimic în comun cu politica, economia şi dezvoltarea unei localităţi, regiuni sau a ţării, singurul obiectiv propus fiind îmbuibarea personală. Şi tot printr-o ironie a sorţii trăiesc în apartamente şi hoteluri ridicate de constructorii din acea perioadă. Şi tot ei, fără ruşine, blamează munca şi eforturile depuse de generaţii întregi“, ne-a mai spus Constantin Sprânceană. De câţiva ani, acesta organizează întîlnirile foştilor constructori din IJCM, devenite tradiţie, manifestarea fiind organizată în ultima sâmbătă din luna mai a fiecărui an.
„Este nevoie de un transfer de valoare către generaţiile tinere. Părinţii trebuie să se ocupe de creşterea şi educaţia copiilor în spiritul muncii, al cinstei, onoarei, dreptăţii, realităţii şi dragostei faţă de patrie. Să conştientizeze tinerii noştri că ei trebuie să ia în mâinile lor conducerea societăţii. Să aibă grefată în conştiinţa lor faptul că sunt ROMÂNI. Numai cei care urăsc poporul român, cei care vor să ne uităm originile şi rădăcinile, cei care vor să ne îngenuncheze ca naţiune, doresc să ne transformăm într-o naţiune de inculţi, pentru că un popor analfabet şi bolnav îl poţi transforma uşor în masă de manevră şi sacrificiu. Cât despre viitorul Reşiţei, am încredere în tineretul de azi că va acţiona pentru înflorirea acestui important centru industrial. Sunt optimist în renaşterea acestui oraş atât de frumos“, a concluzionat Constantin Sprânceană.