Reactualizat la:

Resita, pe podiumul european la karate

Resita, pe podiumul european la karate
Scris de M.C. - REȘIȚA – Antonia Ungureanu și-a adjudecat titlul continental.

Rectifica

Cea de-a IX-a ediție a Campioantului European de Karate WUKF pentru toate vârstele, întrecere organizată de Federația Română de Karate WUKF, a avut loc recent la Cluj-Napoca. Aproape 1900 de sportivi din 26 de țări europene au participat la întrecere. Din lotul României au făcut parte și opt sportivi de la CSM Școlar&Palatul Copiilor Reșița, pregătiți de antrenorul Zoltan Lipan.

„Cu sportivii noștri am obținut un loc I – campioană europeană prin Antonia Ungureanu, dar și patru locuri IV (semifinaliști), prin Mălina Ban, Greta Buzura (25 de sportivi de categoria sa), Codrin Macamete (34 de sportivi), Mircea Ban (26 de sportivi). De asemenea, am obținut locul 5, prin Sandra Lipan, la o categorie la care au fost 56 de sportive, Sandra fiind singura  sportivă din România care a ajuns aproape de podium. Am mai avut un loc 8, prin Albert Macamete și un loc 9, prin Adelin Malancu. Cred că ne putem mândri cu acești sportivi minunați care au reușit la un asemenea concurs să se situeze printre primii zece sportivi ai Europei! Eu, personal, mă mândresc cu acești sportivi, cărora le mulțumesc pentru munca și dăruirea lor în acest sport și nu în ultimul rând părinților care au susținut financiar toate cheltuielile pentru această participare de cinci zile”, a spus antrenorul Zoltan Lipan.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Gugulanii, mandri de gugulani
ANINA - CSO Anina – ACS Viitorul 1913 Caransebeş 0-5 (0-2), în etapa a VIII-a a Ligii a IV-a. mai multe »
Infrangere neasteptata a handbalistilor
REȘIȚA - Deși au întâlnit o echipă care nu câștigase niciun punct în actuala ediție de campionat, [...] mai multe »
Meciul Muncitorului a fost amanat
REȘIȚA - Echipa de futsal, Muncitorul Reșița, ar fi trebuit să joace luni, 23 octombrie, pe teren propriu, [...] mai multe »
Resita, pe podiumul national la lupte
REȘIȚA – Opt medalii pentru luptătorii din municipiul de pe Bârzava, la Campionatul Național Individual de lupte [...] mai multe »
O infrangere din care se invata
REȘIȚA - În Divizia A de handbal feminin, Seria B, CSU Reșița – ASC Corona 2010 Brașov 26-28 (14-14). mai multe »
Daniel Oprita: Ma gandesc sa renunt
REȘIȚA - După înfrângerea de pe teren propriu în fața Devei, antrenorul Daniel Oprița se gândește să renunțe [...] mai multe »
CSM Scolar Resita si-a diminuat sansele la promovare
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a pierdut sâmbătă, 21 octombrie, cu scorul de 1-2 în fața formației CNS Cetate [...] mai multe »
CSU Resita, meci tare pe teren propriu
REȘIȚA - Studentele vor juca cu ASC Corona 201o Brașov, sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 15, la Sala Polivalentă. mai multe »
FRH sanctioneaza CSM Scolar Resita
REȘIȚA - Clubul reșițean a primit o amendă de 1.000 de lei după meciul de acasă cu Minaur II Baia Mare. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou