REŞIŢA – Un proiect care antrenează iniţiativa cetăţenească a câştigat premiul pentru administraţie publică, la o competiţie organizată de Camera de Comerț şi Industrie Româno-Germană.
„«Vine un moment în care trebuie să gândim la nivel global și să acționăm la nivel local. Noi. Comunitatea». Despre asta a fost vorba la ediția a VII-a a Cities of Tomorrow, conferința organizată de Camera de Comerț şi Industrie Româno-Germană. În acest an, Reşița a intrat în concursul de idei şi proiecte cu alte administrații locale pe subiectul implicării societății civile în dezvoltarea comunităților locale şi vreau să vă anunț cu mândrie că am fost câştigători. Mulțumesc organizatorilor şi juriului pentru încredere, mulțumesc MKBT pentru suport, mulțumesc anticipat reşițenilor care vor să se implice pentru a creşte calitatea vieții în oraşul nostru“, nota pe o reţea de socializare, după încheierea competiţiei, primarul Ioan Popa.
Proiectul „Încredere în Reşiţa“, care urmăreşte să-l aibă pe cetăţean ca partener, prezentat de Primăria Reşiţa, ajunsese printre iniţiativele finaliste şi a câştigat premiul pentru administraţie publică. De ce a câștigat Reșița spun cei de la UrbanizeHub: „Proiectul afirmǎ cǎ cetǎţenii orașului trebuie consideraţi parteneri deoarece ei sunt cei mai în mǎsurǎ sǎ își imagineze noi oportunitǎţi pentru comunitate. Astfel, ei trebuie sǎ devinǎ partenerii Primǎriei Reșiţa în proiectul recâștigǎrii încrederii în oraș. Programul este unul de mini-granturi nerambursabile și este primul de acest fel iniţiat de o autoritate publicǎ localǎ. Iniţiativele locuitorilor, menite sǎ îmbunǎtǎţeascǎ viaţa orașului, sunt în aceastǎ manierǎ susţinute direct de cǎtre administraţia localǎ. Proiectele vizate de aceastǎ iniţiativǎ a Primǎriei au de-a face cu viaţa urbanǎ și cu antreprenoriatul local. Așadar, sunt cǎutate proiecte care sǎ schimbe faţa orașului, sǎ îl facǎ mai prietenos și mai viu, dar și proiecte ce încurajeazǎ antreprenoriatul în zonǎ și unesc oamenii prin afaceri. De asemenea, Primǎria anunţǎ cǎ va sprijini acele idei care stimuleazǎ spiritul de comunitate, valorificǎ resursele locale existente, promoveazǎ identitatea orașului Reșiţa și conferǎ o nouǎ însemnǎtate spaţiilor abandonate. Aceastǎ viziune de regenerare urbanǎ este deschisǎ tuturor grupurilor de iniţiativǎ formate din minim trei persoane, precum și ONG-urilor. Proiectul a fost propus de «MKBT: Make Better» și va fi implementat de Primărie. Valoarea totalǎ a granturilor nerambursabile este de 500.000 de lei. Apelul la proiecte precum și selectarea celor câștigǎtoare se va desfǎșura în 2019, urmând implementarea acestora pânǎ în 2020“.