Reactualizat la:

Reşiţa nu mai tremură în calea puhoaielor!

Reşiţa nu mai tremură în calea puhoaielor!
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Asta spune primarul Ioan Popa, declarându-se încântat că eforturile municipalităţii încep să-şi arate roadele.

Rectifica

Într-o recentă conferinţă de presă, şeful administrativului reşiţean se declara bucuros de faptul că după ultimele ploi torenţiale destul de puternice, oraşul de pe malurile Bârzavei n-a fost prea afectat, iar apele s-au retras în linişte şi s-au scurs prin… eforturile depuse de municipalitate.

Întrebat dacă au fost iarăşi inundaţii la Reşiţa, edilul a răspuns: „N-au fost în Reşiţa“, continuând doar că a fost „o ploaie torenţială foarte, foarte puternică. Vreau să vă spun că eu aici sunt încântat de ce s-a întâmplat în oraş faţă de alte dăţi. Adică zona Triaj n-a mai suferit deloc. Ne-am dus şi am văzut, subtraversarea dintre Mol şi OMV funcţionează perfect, nu mai e apă acolo. Nu a mai fost apă în Centru, mă refer aici la zona Rogge, BCR, Centrul Civic, pentru că am făcut nişte foraje orizontale şi am mai captat. N-au mai fost probleme la Universitate, comparativ cu anii trecuţi. N-au fost probleme nici măcar pe Făgăraşului, unde întorcea tramvaiul. Am avut două probleme, una majoră în Driglovăţ, unde vom interveni la modul serios în următoarele săptămâni şi vom încerca să rezolvăm definitiv problema asta. Şi au mai fost nişte probleme pe Văliugului, nu foarte serioase. Încet, încet, munca colegilor mei – a lui Adelin, a lui Dani Călin –, din anii precedenţi, începe să dea rezultate“.

Asta chiar dacă unele străzi mai devin, temporar, râuri, Kogălniceanu şi altele – cascade, iar pasajul TMK – albie…



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou