Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Formația reșițeană de fotbal american a întâlnit, recent, în deplasare, pe Warriors București.

Echipa de fotbal american Reșița Locomotives, o premieră în peisajul sportiv reșițean și chiar românesc, a susținut primul meci, pe cont propriu, după ce o parte dintre componenți au evoluat pentru Timișoara. Evenimentul s-a petrecut la București, unde elevii dr. Raul Siladi, care este și jucător activ, au reușit să se impună cu 6-0, în disputa cu partenerii de întrecere de la Warriors. A fost prima partidă, din cele două obligatorii care trebuiesc susținute, conform regulamentului, înaintea ediției 2015 a Campionatului Național de fotbal american.

Cea de-a doua va avea loc, în premieră, la Reșița, pe stadionul „Gloria“, din cartierul Lunca Bârzavei, în data de 15 noiembrie, probabil cu începere de la ora 13.00. Reșița Locomotives va primi vizita formației Timișoara 89ers. Dr. Raul Siladi are la dispoziție următorul lot de jucători: Ionuț Albu, Adorjan Balint, Cristian Cătălin Boieriu, Bogdan Călinescu, Vlad Dinu Ciomaga, Florin Cornea, Alexandru Coșoveanu, Horia Crina, Claudiu Drasgoescu, Daniel Fîc, Ionuț Ghețău, Vasi Ghiorma, Alexandru Gimoiu, Harald Heinrich, Bogdan Andrei Ignat, Bogdan Emilian Nacu, Iulian Păun, Dan Pădureanu, Silviu Percze, Florin Picu, Andrei Popescu, Miodrag Radovanovic, Adrian Săvoiu, Octavian Săvoiu, Florin Scarlat, Sebastian Uță, Cristian Vanea, Ionuț Voinea, Răzvan Vâlceanu.

„Vreau să vă spun că noi continuăm activitatea de selecție și îi așteptăm cu drag pe toți cei interesați să practice fotbalul american, ne-a declarat dr. Raul Siladi. Antrenamentele se fac la sala de sport a Liceului „Traian Vuia“ din Reșița, în zilele de luni, miercuri și vineri, de la ora 21.00. Referitor la meciul cu Timișoara 89ers, sperăm să avem parte de un public numeros, mai ales că intrarea va fi liberă“.