Reactualizat la:

Resita, la mana intermediarilor

Resita, la mana intermediarilor
Scris de A.M. - REŞIŢA – De la obiectivele simbol, până la cele de investiţii, reşedinţa judeţului pare căzută sub un blestem al afacerilor şi al intermediarilor.

 (1 comentariu)

Rectifica

Funicularul de calcar este unul dintre primele exemple. În pofida ofertelor repetate ale vechiului combinat prin care îmbia administraţia reşiţeană să cumpere obiectivul, răspunsul dat de aleşii urbei a fost unul negativ. Astfel că funicularul a fost achiziţionat de către un om de afaceri local, care acum se chinuie să scape de el şi să-l vândă urbei. Chiar dacă n-au vrut să-l cumpere direct, după înstrăinare, aleşii reşiţenilor şi-au amintit că e vorba despre un obiectiv simbol şi au trecut la căutat soluţii pentru a-l răscumpăra.

Să trecem la platoul Valea Ţerovei-Mociur, care ar putea trece din zona… crepusculară în cea investiţională. Aici, în viziunea municipalităţii apare inclusiv un mall, cu galerii comerciale, însă în inima planurilor există o parcelă cam de 7 hectare – ce aparţinea Eurometal, care era în insolvenţă –, care a fost cumpărată între timp de o firmă din Târgu Mureş. Primarul Ioan Popa spunea că, din discuţiile purtate cu reprezentanţii societăţii, aceştia ar intenţiona doar să valorifice fierul vechi de pe obiectiv, existând speranţe ca municipalitatea să poată cumpăra ulterior terenul.

Pe lângă drumul de centură, Primăria are în vizor crearea unor bretele rutiere dinspre Valea Ţerovei-Mociur, spre zona centrală. Numai că un tronson din aceste bretele trebuie cumpărat de la alţii, întrucât a căzut sub povara sistemului bancar, ajungând ulterior în mâinile unei firme din Cipru.

Dar asta nu e tot! Municipalitatea vrea, din nou, tramvaie pentru Reşiţa, doar că ne trebuie depou. Cel vechi, care era al falimentarului Prescom, din ograda Primăriei, a ajuns la alţii. Totuşi, zilele în care se mai pot face mişcări vizavi de acest obiectiv sunt numărate, pentru că în august expiră contractul cu actualul operator de transport, iar până atunci trebuie pusă pe roate afacerea proprie a Consiliului Local. În cea mai recentă şedinţă de consiliu, primarul Ioan Popa le-a cerut consilierilor să-l sprijine în această iniţiativă, pentru ca, în luna februarie, să fie adoptat un proiect de hotărâre prin care să fie cumpărat depoul de tramvaie: „Acesta a fost înstrăinat! Prescomul intrând în insolvență, lichidatorul, Tudor și Asociații, l-a vândut unei firme din Timișoara“. Ulterior, depoul a fost achiziţionat de cei de la Ro-A-Tir, iar municipalitatea pune în cumpănă dacă să-l răscumpere sau să facă altul nou. Lucrurile sunt însă destul de complicate, vizavi de găsirea altei locaţii, mai ales că acest depou este un capitol important în proiectul tramvaielor.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Aterizare de urgenta la Caransebes
CARANSEBEȘ - Un Antonov cu turiști olandezi a fost ghidat pe aeroportul din capitala gugulanilor, miercuri după [...] mai multe »
Milioane pentru istoria Caras-Severinului
CARAȘ-SEVERIN - Peste 30 de milioane de lei vor fi alocaţi pentru două proiecte din judeţele Caraş-Severin şi [...] mai multe »
Viceprimarul Caransebesului, accident pe DN 6
CARA;-SEVERIN - Accidentul s-a produs miercuri seara, în jurul orei 21.20, în zona localităţii Valea Cernei, [...] mai multe »
Popa promite: Voi demola toate garajele!
REŞIŢA - Edilul speră să creeze sute de locuri de parcare pe spaţiul garajelor care sunt folosite ca depozit de [...] mai multe »
Unii caraseni si-au furat caldura
CARAŞ-SEVERIN - Distribuitorul regional de gaz susţine că în primele patru luni ale lui 2017 au fost înregistrate [...] mai multe »
Au eliminat efectele cutremurului
BĂILE HERCULANE - Salvatorii montani s-au aflat printre forțele care au colaborat miercuri, în Băile Herculane, la [...] mai multe »
Doua victime, doua accidente, doua municipii
CARAŞ-SEVERIN - Potrivit poliţiştilor rutieri, ziua de 23 mai a trecut cu două accidente, produse în cele două [...] mai multe »
Femeile pesediste din Bocsa si-au ales sefa
BOCŞA - Organizaţia locală a femeilor PSD şi-a ales conducerea. Astfel, în prezenţa şefei judeţene a [...] mai multe »
Greva japoneza la Consiliul Judetean
CARAȘ-SEVERIN - Alături de colegii din țară, sindicaliștii din Consiliul Județean au decis, miercuri, să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou