Reactualizat la:

Resita isi muta centrul in cazanele CET-ului

Resita isi muta centrul in cazanele CET-ului
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Dacă obiectivele care se ridică acum nu vor fi de jucărie, ci unele reale, iar la ele s-ar putea adăuga alte surprize promise de primărie, centrul gravitaţional al urbei ar putea fi chiar acolo.

 (2 comentarii)

Rectifica

Cine s-ar fi gândit, în urmă cu un deceniu, că în ograda bătrânului CET, în locul bureţilor vânduţi odinioară de unul dintre paznici, ar putea răsări, cândva, un nou Centru Civic al Reşiţei? Până una, alta, nici când s-au învârtit braţele artezienei din Centrul Civic, nimeni nu s-a gândit că, de fapt, kilometrul zero al Reşiţei va fi Victoria sau Kaufland.

Pe vechea platformă CET-Prescom a răsărit deja un Penny Market şi urmează, cât de curând, un Kaufland şi un Lidl. Ce va mai învia în vechea vatră a urbei? Potrivit primarului Ioan Popa, pe listă este în pregătiri vechiul bazin 7 Noiembrie, acum în ruină, dar pentru care au tot existat tentative de finanţare. Şi nu e vorba de o glumă! Aleşii reşiţenilor au rectificat bugetul de anul acesta, alocând 130.000 de lei special pentru primii paşi în această direcţie, „expertiza tehnică bazin Lunca Pomostului, după cum preciza primarul Ioan Popa. Pentru bazinul din Luncă – despre care ştim cu toţii că stă, zace, se dărâmă – a fost făcut un proiect transfrontalier, pe mandatul anterior mie, 2012-2014, dar nu s-a calificat. Adică el este eligibil, dar n-a mai prins finanţare. Între timp, vrem să facem o expertiză, pentru ca un expert să spună, dom’ne, mai poate fi reabilitată clădirea asta sau s-o dăm jos. Pentru că jumătate din peretele dinspre amonte e deja căzut. Şi atunci sunt obligat să fac o expertiză înainte de a decide ce fac mai departe în zona respectivă. Fac expertiză şi pe bazinul interior, şi pe cel exterior“.

La acest complex încărcat cu centre comerciale, cu locuri de agrement, cu bazine de înot interioare şi exterioare, s-ar putea adăuga încă un bazin de recuperare pentru cei cu afecţiuni locomotorii, care era în plan tot pentru Luncă. Toate ar fi suficiente atuuri pentru ca reşiţenii să aibă un Centru real, în vechea vatră a urbei.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Autobuzele Resitei fac un pas inainte
REŞIŢA - Mijlocul lui august marchează momentul introducerii autotaxării la Reşiţa. Sistemul va fi funcţional [...] mai multe »
Salonul Diva B & G te scapă de neplăcerile verii!
ADVERTORIAL. Foliculita de piscină, inflamație a foliculului pilos însoțită de o erupție pustuloasă, apare [...] mai multe »
15 august – Adormirea Maicii Domnului
CARAŞ-SEVERIN - Mai multe localități din Caraș-Severin vor fi în sărbătoare, comunităţi întregi ducând mai [...] mai multe »
Asfaltari la foc automat
CARANSEBEȘ - Se întâmplă  la Caransebeș unde, după asfaltarea străzii C.D.Loga, lucrările s-au mutat pe [...] mai multe »
Accident pe DN 58, in apropiere de Brebu
BREBU - Două autoturisme s-au ciconit violent în această dimineață, în apropiere de comuna Brebu, pe DN 58 [...] mai multe »
Cu restrictii pe centura Caransebesului
CARANSEBEȘ - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că marți, 14 august, timp de câteva ore, [...] mai multe »
Primii astronomi pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Esta vorba de tabăra de astronomie culturală ce se desfăşoară în această săptămână, în [...] mai multe »
Tibiscum va deveni centru de turism cultural
CARANSEBEŞ - Asta în câţiva ani, după cum anticipează prorectorul Universităţii din Ferrara, după ce a evaluat [...] mai multe »
Nu stiu ce se va intampla daca, Doamne fereste…
CARAŞ-SEVERIN - Şeful DSVSA CS şi-a manifestat îngrijorarea faţă de incapacitatea unor firme în faliment de a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou