Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipiul va avea prima staţie electrică de încărcare auto, începând de marţi, 6 martie, zi în care va fi organizat şi evenimentul inaugural. Aceasta va funcţiona pe strada 1 Decembrie 1918, undeva în spatele parcării de taximetre din spatele Hotelului Semenic. Luni, se lucra de zor la finalizarea obiectivului, primul de acest gen din judeţ, însă sunt în plan şi altele, tot pentru oraşul de pe malurile Bârzavei.

Lucrările de execuţie au început în urmă cu aproximativ două săptămâni şi, dacă vremea nu le-ar fi fost potrivnică, muncitorii le-ar fi încheiat chiar mai repede de atât. Tot de marţi, „deţinătorii de maşini electrice, reşiţeni sau care tranzitează municipiul se pot bucura de o staţie de încărcare gândită special pentru orice tip de maşină electrică. Aceasta (…) este disponibilă non-stop, în regim gratuit pentru taximetrele electrice“, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Potrivit municipalităţii, la evenimentul inaugural, alături de primarul Ioan Popa, va fi prezentă Doina Vornicu, directorul de operaţiuni al Grupului CEZ România, societate parteneră a municipalităţii în cadrul acestui proiect.

Ideea trecerii pe electric la Reşiţa a fost deschisă în faţa cetăţenilor de primar, care a şi iniţiat un proiect prin care toate taximetrele noi care vor să obţină autorizaţie în municipiu trebuie să fie exclusiv electrice sau cel puţin hibride (electric plus alt carburant). Consilierii s-au lăsat în unanimitate convinşi, iar proiectul a trecut cu brio, edilul promiţând că se va ocupa de amenajarea staţiilor speciale pentru alimentarea autovehiculelor electrice, taximetriştii urmând să beneficieze, pentru început, de gratuitate. E drept că autoturismele electrice sunt scumpe, dar cu programe de tip Rabla şi cu celelalte facilităţi acordate vehiculelor nepoluante de acest tip, costurile pot fi cu mult mai reduse. Şi, ce-i drept, nici gratuitatea de la Primărie nu e de refuzat.

În linii mari, un „plin“ la o astfel de staţie costă undeva între 20 şi 40 de lei. Iar tehnologiile moderne permit încărcarea cu 80% din capacitate a acumulatorilor de tip nou în doar 20 de minute, spre deosebire de încărcarea la o priză normală, care s-ar încheia undeva în 6-7 ore. Potrivit edilului, prima staţie a Reşiţei va fi atât cu încărcare normală, cât şi rapidă, partenerii de la CEZ având deja alocate terenuri pentru încă trei astfel de staţii.