REȘIȚA – Preşedinţii consiliilor judeţene Caraş-Severin, Timiş şi Arad, şi primarii Reşiţei, Timişoarei şi Aradului s-au reunit la masa discuţiilor, la Văliug, cu antreprenori şi potenţiali investitori din Europa şi din SUA, delegaţia de peste ocean fiind în vizită la Reşiţa în acest sens.
„Am prezentat marţi, 25 aprilie, potențialul județului Caraș-Severin în cadrul unei întâlniri organizate la Văliug de către Primăria Reșița cu antreprenori și potențiali investitori din SUA și Europa, la care au participat și omologii mei din județele Timiș și Arad. Am insistat asupra potențialului uman și a celui turistic pe care-l are Caraș-Severinul, exprimând deschidere pentru orice colaborare viitoare“, a precizat Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Ioan Popa, primarul municipiului Reşiţa, s-a declarat încântat să fie gazda unei asemenea întâlniri care să-i pună faţă în faţă pe cei mai importanţi factori de decizie din administraţia judeţelor Caraş-Severin, Timiş şi Arad, cu potenţialii investitori europeni şi americani: „Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației de a participa la această întâlnire importantă pentru dezvoltarea Regiunii de Vest. Reșița este obligată să învețe de la zonele apropiate care au dovedit viziune și deschidere față de investitori, dar și o bună gestionare a fondurilor, lucru care a dus la dezvoltare pe termen lung și, evident, creșterea nivelului de trai“.