Reactualizat la:

Resita, intre asfaltari si parcari

Resita, intre asfaltari si parcari
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană şi-a anunţat lucrărilor de întreţinere prioritare pe care le derulează săptămâna aceasta.

 (6 comentarii)

Rectifica

În săptămâna 4-8 mai, Serviciul Public pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, de Iluminat Public şi Deszăpezire a planificat o serie de lucrări care vor fi realizate în municipiul Reşiţa. Începând de luni, 4 mai, au fost demarate lucrările de pregătire pentru asfaltare a parcării de pe Calea Caransebeşului nr. 2, pe o suprafaţă de 310 mp. Totodată, se continuă montarea limitatoarelor de viteză în municipiul Reşiţa în următoarele zone: Bulevardul Republicii (Câlnicel), strada Făgăraşului (în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă), intersecţia străzilor Făgăraşului şi Călimani, strada Petru Maior (înainte şi după Biserica sârbească), strada Piaţa Traian Vuia (în faţa Universităţii „Eftimie Murgu“), Bulevardul Revoluţiei din Decembrie (complex comercial Hehn), intersecţia dintre Bulevardul Revoluţia din Decembrie cu Aleea Molizilor, străzile Zimbrului şi Ţarcului, precum şi Calea Caransebeşului.

Pentru această săptămână au fost programate lucrări de inscripţionare a locurilor de parcare în Microraionul II al cartierului Lunca Bârzavei. Sunt vizate zonele următoare:

– Calea Caransebeşului, blocul 1, Aleea Felix, blocul 2, Bulevardul Republicii, blocul 2A;

– Bulevardul Republicii, blocul 4, Aleea Felix, blocurile 1, 1A şi 2, Aleea Lipovei, Calea Caransebeşului, în faţa blocului 9;

– Calea Caransebeşului, blocurile 11, 17 şi 19, strada Făgăraşului, blocul 4;

– Al. Tuşnad, blocurile 1, 2, 3, 4, 5 şi 7, Aleea Bazna, blocul 3;

– Bulevardul Republicii, blocul 4, scările 5 şi 6, Bulevardul Republicii, în spatele blocului 6, Aleea Buziaş, blocul 4;

– strada Făgăraşului, blocurile 1, 3, 5 şi 7, Aleea Tuşnad, blocul 2A, Aleea Buziaş, blocul 6;

– Bulevardul Republicii, în spatele blocului 8, Aleea Buziaş, blocul 1, Al. Herculane, blocurile 2, 4 şi 6, Aleea Buziaş, blocul 1A;

– Bulevardul Republicii, blocul 8, scările 5 şi 6, Aleea Herculane, blocurile 2, 4 şi 6, stadionul Gloria;

– Aleea Albăstrelelor, blocurile 1, 3, 5 şi 7, Calea Caransebeşului, blocurile 18, 20 şi 22;

– Calea Caransebeşului, blocurile 4, 6 şi 8.

Lucrările vor fi realizate etapizat de către muncitorii Serviciului Public pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, de Iluminat Public şi Deszăpezire din cadrul Primăriei Reşiţa şi vor continua şi în celelalte zone ale municipiului, după cum ne informează autoritatea locală.

„Pe această cale, rugăm posesorii de autovehicule din zonele amintite anterior să elibereze, temporar, locurile de parcare până la executarea acestor lucrări“, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Potrivit municipalităţii, toate lucrările se vor derula, evident, în funcţie de condiţiile meteorologice.

Taguri: ,


Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ambasadorul SUA vine in judet
REŞIŢA - Hans Klemm vizitează Vestul României, însă caracterul vizitelor sale este unul strict secret. Diplomatul [...] mai multe »
Tanara de 17 ani, data disparuta
OȚELU ROȘU - Poliţiştii din Oțelu Roșu vă cer sprijinul pentru găsirea unei tinere care a plecat de acasă în [...] mai multe »
Strazile Bufenilor si Bradet, din Anina, in reparatii!
ANINA - Anina este unul din oraşele cărăşene care a primit finanţare pentru asfaltarea mai multor artere. Pe [...] mai multe »
De ce desfiinteaza Popa Politia Locala
CARAȘ-SEVERIN - Noua organigramă a municipalităţii continuă să genereze dispute la nivelul palatului [...] mai multe »
Urmaresc traseul laptelui in judet
CARAŞ-SEVERIN - Instituţia Prefectului Caraş-Severin a dispus verificări în şcoli pentru distribuirea produselor [...] mai multe »
Muntele Mic, o feerie
MUNTELE MIC - Deşi iarna nu şi-a intrat în drepturi, oricine merge zilele acestea pe Muntele Mic este fascinat de [...] mai multe »
I-a furat plasa cu bani
CARANSEBEȘ - Un bărbat de 59 de ani din Neamţ s-a ales cu dosar penal pentru furt, după ce i-ar fi furat unei femei [...] mai multe »
La varsta majoratului, retinut pentru talharie
CARANSEBEŞ - Două sticle de whisky au fost de vină! Doar că pentru a le fura tânărul a fost nevoit să se ia la [...] mai multe »
Au adus fundul gradinii in fata caselor
REȘIȚA - Dan Petrescu, directorul executiv al AquaCaraş, a explicat de ce există străzi care, deşi n-au apă şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou