Reactualizat la:

Resita, inclusa in tortul celor 150 de milioane de euro

Resita, inclusa in tortul celor 150 de milioane de euro
Scris de N.C. - CARAŞ-SEVERIN – În perioada următoare, pentru principalele centre urbane din zona de Vest a României vor deveni disponibile 150 de milioane de euro. Banii vor putea fi folosiţi pentru dezvoltarea şi accesibilizarea infrastructurii educaţionale sau pentru regenerarea şi ecologizarea fostelor zone industriale.

Rectifica

Prin intermediul Programului Operaţional Regional, oraşele reşedinţă de judeţ din Regiunea Vest vor avea la dispoziţie peste 150 de milioane de euro, bani europeni nerambursabili. Vizate sunt Aradul, Deva, Reşiţa și Timişoara, banii fiind disponibili doar pentru aceste municipii reşedinţă de judeţ.

ADR Vest Timişoara a făcut publice ghidurile solicitantului pentru obiectivele specifice dedicate dezvoltării urbane durabile şi aşteaptă opiniile beneficiarilor pe tema acestor ghiduri până pe 18 aprilie. Vizate de această axă prioritară sunt o serie de domenii pe care se pot face proiecte interesante. Bugetul disponibil pentru Regiunea Vest este de 150,37 milioane euro. Acesta va fi distribuit municipiilor reședință de județ din regiune (Arad, Deva, Reșița și Timișoara) în funcție de proiectele propuse de acestea, aceste municipii fiind singurele care pot beneficia de finanțare nerambursabilă în cadrul axei prioritare 4 a POR. Pentru a beneficia de aceste finanțări, municipiile trebuie să aibă un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă pentru proiecte depuse în cadrul obiectivului specific 4.1 și o Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană pentru proiectele depuse în cadrul tuturor celor 5 obiective specifice menționate anterior. Consultarea publică are ca termen limită data de 18 aprilie 2017, dată până la care se pot transmite observații și/sau propuneri de modificare către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europe (MDRAPFE) la adresa de e-mail regio@mdrap.ro sau către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) la adresa de e-mail office@adrvest.ro. Ghidurile supuse consultării se găsesc atât pe pagina web a ADR Vest, cât și pe cea a programului.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cand muzica sfideaza furtuna
BOCŞA - Regalul vienez din cariera de piatră de la Bocşa a învins în lupta cu natura, vineri, 23 iunie, evenimentul [...] mai multe »
Vanatoare de tantari pe malurile Barzavei
REŞIŢA - Pentru dezinsecţiile tot mai dese, municipalitatea dă vina pe climă, cu temperaturi ridicate şi ploi care [...] mai multe »
Strandul si plaja din deal
REȘIȚA - În aceste zile caniculare, cei mai mulți reșițeni merg la ștrand să se răcorească, alții însă [...] mai multe »
Cu stupii, in cautarea florilor de tei
CARAŞ-SEVERIN - Asta fac la ora actuală apicultorii din Caraş-Severin care caută să îşi ducă albinele la [...] mai multe »
Fara apa in Valea Domanului
REȘIȚA - Cartierul reşiţean Valea Domanului a rămas fără apă vineri, 23 iunie, când operatorul de apă a decis [...] mai multe »
In noaptea asta, Sanzienele danseaza
CARAȘ-SEVERIN - Potrivit calendarului creștin ortodox, ziua de 24 iunie este consemnată ca praznic al Nașterii [...] mai multe »
Resita va avea Skate Park…
REŞIŢA - Dar deocamdată reglementările locale nu dau voie skaterilor şi bicicliştilor să-şi facă apariţia în [...] mai multe »
Au visat la Felix, dar au mancat biletele pentru Herculane
REŞIŢA - Aceasta este concluzia pentru faptul că mulţi pensionari cărăşeni n-au mai apucat bilete pentru [...] mai multe »
AquaCaras, mereu un taram al disputelor
REŞIŢA - Cel mai dezbătut proiect de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de joi a vizat AquaCaraş. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou