Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa, a participat la festivităţile deschiderii noului an şcolar la Colegiul Naţional Traian Lalescu.

„Am avut plăcerea să particip la deschiderea anului şcolar la un liceu de elită – la Traian Lalescu – atât la nivel local, cât şi judeţean şi naţional, alături de părinţi, bunici, copii şi cadre didactice, cărora le transmit urările de bine ale mele şi ale Consiliului Municipal Reşiţa, spune şeful administrativului municipal. Am avut plăcerea să susţin o serie de proiecte pentru această unitate de învăţământ, pentru o serie de servicii, implicând termoficarea, curentul electric, reabilitarea faţadelor, a incintelor“.

Tot în prima zi de şcoală, edilul a semnat documentul care va aduce noi reabilitări tehnice şi estetice pentru o parte a instituţiei de învăţământ şi a dorit să precizeze faptul că a colaborat foarte bine atât cu vechea, cât şi cu actuala conducere a liceului reşiţean. „Împreună cu domnul Nicolae Chiosa, au fost legate relaţii serioase atât în Ungaria, cât mai ales în Italia. Şi pe viitor, şcoala se va bucura de sprijinul instituţiei noastre, pentru că beneficiarii sunt în primul rând copiii noştri“, a adăugat Mihai Stepanescu.