Reactualizat la:

Resita a inceput sa-si ascunda gunoaiele

Resita a inceput sa-si ascunda gunoaiele
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Se fac deja paşi serioşi în privinţa proiectului pilot de amenajare de noi platforme subterane şi supraterane de colectare a deşeurilor menajere.

Rectifica

Municipiul de pe malurile Bârzavei este gata să-şi ascundă gunoiul sub preş, dar la propriu! Asta pentru că autorităţile locale sunt deja în faza avizării de mediu în cadrul proiectului ce vizează amenajarea de platforme subterane pentru colectarea deşeurilor menajere.

La sfârşitul anului trecut, Primăria, prin Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului, pregătea atribuirea directă pentru amenajarea a 30 de platforme de gunoi supraterane, de colectare a deşeurilor menajere, care deja se pot vedea în oraş, partea electrică a acestora fiind asigurată de panouri solare. Potrivit locatarilor din zona uneia dintre ele, platformele nu sunt momentan încuiate, însă urmează ca accesul să se facă pe bază de cartelă. Lucrările de construire aveau o valoare estimată la aproape 250 de mii de lei fără TVA. Iar acum, autoritatea locală este în plină procedură de avizare de mediu pentru lucrările de amenajare a 20 de platforme subterane de colectare a deşeurilor menajere. De fapt, municipalitatea a încercat să obţină o finanţare pentru aceste platforme prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, însă iniţiativa nu a fost acceptată, astfel că banii sunt suportaţi integral din bugetul urbei. Aşa cum preciza primarul Ioan Popa, este vorba despre un proiect pilot iniţiat de municipalitate, în cadrul căruia se construiesc 20 de platforme scufundate şi 30 supraterane. Iar în funcţie de opţiunea şi preferinţele reşiţenilor care le vor vedea, se va decide dacă urbea va merge mai mult pe platformele scufundate sau pe cele supraterane, deşi primarul s-a declarat preferinţa pentru cele subterane.

Ideea platformelor are la bază, în primul rând, nevoia de reciclare. Iar dacă reşiţenii o înţeleg, costurile presupuse de gestionarea deşeurilor ar putea fi cu mult mai scăzute. Pe de altă parte, modul în care au fost gândite platformele nu mai permite accesul celor care caută prin gunoaie, cele subterane având însă şi avantajul că nu vom mai vedea pubele şi gunoaie. Potrivit şefului administrativului reşiţean, pentru platformele subterane a fost organizată o licitaţie publică la care au participat cinci ofertanţi. Iar amenajarea unei platforme presupune costuri cifrate undeva la 13.000-13.500 de euro pentru o platformă subterană, respectiv 1.500-2.000 de euro pentru una supraterană, în ambele cazuri fiind vorba despre o suprafaţă aferentă pe care vor fi amplasate patru sau şase containere.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Deponeul de la Lupac rămâne o mare problemă
CARAŞ-SEVERIN - La finele şedinţei Consiliului Judeţean de luni, 15 iulie, preşedintele Silviu Hurduzeu a fost [...] mai multe »
Primarul Popa revine la „iuţeala“ 5G
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean şi-a redus puţin din fermitatea dorinţei de a interzice antenele 5G [...] mai multe »
Cetatea de foc se va regenera prin artă
REŞIŢA - Este vorba despre un proiect pentru care municipalitatea şi-a dat mâna cu lumea artei, pentru a da culoare [...] mai multe »
A fost tăiată panglica la Cardiologia renovată
REŞIŢA - Nu e vorba de vreo inaugurare decât, poate, de o inaugurare a normalităţii în secţia de Cardiologie a [...] mai multe »
Au înflorit scările Semenicului
REȘIȚA - Scheletul Hotelului Semenic, în ale cărui cioburi din ferestre se oglindeşte, scăldată în soare, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou