Au avut loc șase starturi, iar primii care au alergat au fost adulții, apoi elevii de liceu, cei de gimnaziu, pentru ca în final să alerge copiii din ciclul primar și cei de la grădinițe. Crosul Național „Ziua Olimpică” a ajuns la ediția a XIII-a și a fost organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, filiala Caraș-Severin, împreună cu Primăria Reșița. Printre celebritățile care au fost prezente la această acțiune sportivă s-au numărat medaliații olimpici Marieta Ilcu și Gheorghe Megelea și secretarul general al COSR, George Boroi.
Conf. univ. dr. Liliana Dacica, entuziasmată de numărul mare de concurenți prezenți la această competiție, a spus: „Peste 1.000 de oameni au participat la acest cros, iar după competiție, toți au fost premiați cu medalii, tricouri și diplome. Cei care s-au clasat pe primele locuri au fost recompensați cu premii atractive, premii oferite de Primăria Reșița. Ca un lucru inedit, au alergat patru primari, respectiv primarul Reșiței (Ioan Popa), al Caransebeșului (Felix Borcean), al orașului Moldova Nouă (Adrian Torma) și al comunei Măureni (Brian Filimon). De asemenea, au alergat Florența Albu, prefectul județului Caraș-Severin, Ionuț Popovici, vicepreședintele Consiliului Județean – care a luat startul alături de persoanele cu dizabilități, și Adrian Doxan, inspector general școlar al județului Caraș-Severin. Consider că exemplul pe care-l dăm noi adulții, copiilor și tinerilor care ne vin din urmă, este foarte important. Trebuie să facem mișcare pentru sănătate. Ne bucurăm că la acest cros a participat un număr atât de mare de oameni din tot județul Caraș-Severin. După cum s-a văzut, au fost și câțiva concurenți și din județele vecine”.
După competiție, s-a organizat și o tombolă, la care premiile au fost foarte atractive. Copiii cei mai norocoși au primit biciclete, trotinete, mingi de fotbal și baschet, căști, celebra jucărie kendama și accesorii pentru telefoanele mobile.
„Din ce am observat, această competiție de cros s-a ridicat la un nivel superior. Ne bucurăm că atât tinerii, cât și vârstnicii au participat la acest cros. Mă bucur foarte mult că încă există dorința de-a face mișcare, de-a duce o viața sănătoasă și că încă există fair-play-ul în sport. Au participat foarte mulți oameni la această întrecere și consider că acest lucru este o dovadă de respect a eforturilor organizatorilor. Această zi de vineri s-a adresat mișcării și mă bucur că Reșița a fost aleasă ca să organizeze acest cros”, a declarat George Boroi, secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Podiumuri, pe categorii de vârstă:
6-8 ani, fete:
6-8 ani, băieți:
9-10 ani, fete:
9-10 ani, băieți:
11-12 ani, fete:
11-12 ani, băieți:
13-14 ani, fete:
13-14 ani, băieți:
15-18 ani, fete:
15-18 ani, băieți:
Open, feminin:
Open, masculin:
Crosul Național „Ziua Olimpică” face parte din seria de activități sportive, educative și culturale reunite sub titulatura „Luna Olimpică“, desfășurate între 23 mai și 23 iunie, organizate de COSR la nivelul tuturor filialelor județene ale AOR. Cele mai populare și îndrăgite manifestări sunt crosurile denumite „Ziua Olimpică”, pe 23 iunie, data la care a fost înființat Comitetul Internațional Olimpic în anul 1984, celebrându-se pe întreg mapamondul „Ziua Olimpică”. Crosul Național „Ziua Olimpică” a fost organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), prin Academia Olimpică Română (AOR) și filiala AOR Caraș-Severin, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Direcția Judeteană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin și Clubul Sportiv Municipal Reșița.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro