Reactualizat la:

Resita a dat startul Olimpiadei Nationale de Servicii

Resita a dat startul Olimpiadei Nationale de Servicii
Scris de Lavinia Cîrstea - REŞIŢA – La această competiţie participă 146 de elevi, din 40 de judeţe şi Municipiul Bucureşti.

Rectifica

În prima zi a acestei săptămâni, Liceul de Artă „Sabin Păuţa“ Reşiţa a găzduit festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naţionale – profilul „Servicii“, domeniile „Economic, administrativ, comerţ“ şi „Turism şi alimentaţie“. Competiţia naţională se desfăşoară până în 6 aprilie şi constă în susţinerea a două probe ce vor avea loc la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reşiţa. Proba scrisă a avut loc ieri, 3 aprilie. După susţinerea acestui examen, tinerii au participat la spectacolul „Focul nestins al Reşiţei“, eveniment susţinut de elevi din municipiu, cu participarea extraordinară a soliştilor de muzică populară Ramona şi Petrică Viţa. La spectacol au fost invitate şi personalităţi ale vieţii culturale şi sportive din Reşiţa, precum maestrul Sabin Păuţa şi fostul mare pugilist Francisc Vaştag, fosta campioană la înot Luminiţa Dobrescu şi fosta campioană la popice Maria Zsizsik.

Miercuri, participanţii la olimpiadă vor avea ocazia să cunoască Reşiţa, după care vor avea o întâlnire cu prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, şi cu primarul municipiului, Ioan Popa. De asemenea, oaspeţii vor face o excursie prin judeţ, la Oraviţa, unde vor vizita, printre altele, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu“, primul teatru din ţară, şi prima farmacie montanistică. De aici, se vor îndrepta spre comuna Eftimie Murgu, pentru a vizita cel mai mare complex mulinologic din România, apoi vor merge la Ochiul Bei şi în comuna Prigor. În acest sens, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean a fost aprobat un acord între forul judeţean şi Inspectoratul Şcolar, în vederea susţinerii acestei olimpiade.

„Am aprobat un Acord între Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, în vederea organizării, la Reşiţa, a etapei naţionale a Olimpiadei din aria curriculară «Tehnologii», care se va desfăşura în perioada 2-6 aprilie. Urmare a acestui acord, Consiliul Judeţean va suporta costurile materialelor promoţionale, precum şi cheltuielile pentru excursia programată pe traseul Reşiţa – Oraviţa – Cascada Bigăr, Muzeul Mulinologic de la Eftimie Murgu – Anina – Reşiţa“, a spus şeful judeţului, Silviu Hurduzeu.

Joi va avea loc cea de-a doua parte a olimpiadei, ce constă în proba practică şi jurizare. La competiţia organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi găzduită de municipiul nostru participă 146 de elevi, din 40 de judeţe şi Municipiul Bucureşti. Concursul se adresează elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a de la liceele cu profil Economic/Comerţ/Turism, care se pregătesc în calificările profesionale tehnician în activităţi economice, tehnician în activităţi de comerţ, tehnician în achiziţii şi contractări, tehnician în administraţie, tehnician în turism, tehnician în hotelărie, tehnician în gastronomie, organizator banqueting.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
E normal şi îmi place!
REȘIȚA - Eu zic că încă nu suntem pierduţi! Şi spun asta pentru că încă mai văd oameni şi lucruri care îmi [...] mai multe »
Reşiţa se extinde peste tot cu învăţământul dual
REŞIŢA - Deşi Caransebeşul vine din urmă şi include în programa şcolară forma de învăţământ profesional [...] mai multe »
Munca la negru rămâne în floare
CARAŞ-SEVERIN - Putem desprinde asta din raportul activităţii desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă [...] mai multe »
Jurnaliştii şi cărţile lor la Universitate
REŞIŢA - Este un alt eveniment cuprins în proiectul „30 de ani de presă liberă în Banatul Montan“, acesta [...] mai multe »
Luminița Jivan salută adoptarea bugetului
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin consideră că bugetul propus de PSD-ALDE va duce la investiții și dezvoltare mai multe »
Caransebeșul – raiul mașinilor abandonate
CARANSEBEŞ - Nu mai puțin de 110 astfel de vehicule au fost identificate de Poliția Locală Caransebeș în ultimele [...] mai multe »
Marius Cornici, noul inspector şcolar general
CARAŞ-SEVERIN - Directorul Colegiului Economic al „Banatului Montan“ din Reşiţa, Marius Cornici, va fi noul [...] mai multe »
Încă cinci cazuri de gripă, confirmate! Plus un deces la Caransebeș!
REŞIŢA - Patru reşiţeni şi o orăviţeancă au fost spitalizaţi din cauza gripei, cele cinci cazuri noi de [...] mai multe »
Chisăliţă: Bugetul României este echilibrat şi susţine sănătatea, educaţia şi investiţiile
CARAŞ-SEVERIN - Bugetul pe care coaliția PSD-ALDE l-a prezentat în camerele reunite ale Parlamentului este unul cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou