Reactualizat la:

Resita a cucerit din nou excelenta

Resita a cucerit din nou excelenta
REŞIŢA – Conducerea Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa a prezentat luni, 29 aprilie, pe doi proaspeţi premianţi ai forului, care s-au întors recent acasă cu rezultate excelente la Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Cadet-Nav 2013“, derulată sub cupola Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa.

 (2 comentarii)


Este vorba despre Simona Neda şi Andrei Stoica, studenţi în anul IV, respectiv III la Inginerie, care au reuşit să cucerească două din cele patru premii de excelenţă acordate în cadrul competiţiei. Iar concurenţa n-a fost deloc neglijabilă, ţinând cont că tinerii reşiţeni au ţinut piept unui număr de aproximativ 200 de studenţi de la 19 centre universitare din ţară. În plus, cadrul în care s-a derulat concursul nu a fost deloc comod, ţinând cont de seriozitatea şi prestigiul instituţiei organizatoare.

Studenta Simona Neda a precizat că nu este la prima astfel de… „abatere“. De altfel, anul trecut a mai cucerit un premiu, tot de excelenţă, tot la Constanţa. În schimb, Andrei Stoica este în primul an de participare la competiţii studenţeşti, dar la a doua participare, după una de la Târgu Jiu, derulată în urmă cu câteva săptămâni.

Cu aceeaşi ocazie, conducerea Universităţii Eftimie Murgu i-a felicitat şi pe jucătorii şi oficialii echipei proprii de handbal, care au reuşit să obţină locul I la Campionatul Naţional Universitar. Aceştia au ţinut să precizeze, în glumă, că „nu se observă niciun progres! De patru ani suntem pe locul I“.

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vă rugăm să ne ajutați!
BĂILE HERCULANE - Acestea au fost cuvintele exprimate de doi turişti rătăciți în apropierea stațiunii Băile [...] mai multe »
Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se [...] mai multe »
DN6, închis două nopţi, lângă Teregova
TEREGOVA - În nopțile de 22 spre 23 aprilie şi de 23 spre 24 aprilie, între orele 0.00 şi 3.00, DN6 va fi închis, [...] mai multe »
Zece mii de joburi și un miliard de euro în zona de Vest!
VEST - Acesta este bilanțul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, care a marcat în cadru oficial, joi, 18 [...] mai multe »
Donație Rotary pentru spital: două monitoare la Pediatrie! Urmează un dermatom!
CARANSEBEȘ - Clubul Rotary Caransebeș a venit iarăși cu aparatură nouă la spital, în cadrul proiectului pe care-l [...] mai multe »
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în judeţ
REŞIŢA - Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat [...] mai multe »
Atenție, șoferi! Trafic oprit pe DN6, după Zăgujeni!
ZĂGUJENI - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 6 Caransebeş – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou