Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Casa de Cultură este a UCMR, însă sindicatele renunţă la atac pentru a nu întârzia investiţiile la acest obiectiv cultural.

Problema Casei de Cultură a Sindicatelor a fost abordată recent şi într-o conferinţă de presă a preşedintelui CJ, Sorin Frunzăverde, care a explicat că, în cazul în care AAAS va prelua edificiul cultural în contul datoriilor UCMR şi îl va transfera CJ, ar putea demara şi reabilitarea sălii de spectacole. Vă reamintim că, potrivit deciziei civile nr. 573/19.02.2015 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Casa de Cultură a Sindicatelor revine în patrimoniul Uzinei Constructoare de Mașini Reșița. Consiliul de administrație al Casei de Cultură consideră soluția complet nejustificată din punct de vedere al adevărului.

„În opinia noastră, justiția nu a fost imparțială și deci nu și-a făcut treaba în mod corect și echitabil. Privim această sentință ca pe o continuare a acțiunilor antisindicate, cu ajutorul justiției, prin exproprierea sindicatelor de patrimoniul absolut necesar funcționării. În aproximativ 20 ani de proces s-au înregistrat numeroase vicii de procedură dar și sentințe contradictorii. Avem posibilitatea de a ne îndrepta împotriva acestei sentințe pe cale excepțională prin recurs în anulare sau cerere de revizuire. Mai există și posibilitatea atacării sentinței la CEDO. Mai putem lua în calcul și un scandal public, cu rezonanţă europeană, în care să antrenăm și confederațiile sindicale europene la care suntem afiliați. Cel puţin putem întârzia acest transfer pentru mulţi ani. Dar n-o s-o facem“, a precizat preşedintele Consiliului de administraţie al Casei de Cultură, Marian Apostol.

Din cauza litigiilor privind proprietatea asupra acestui obiectiv cultural, Casa de Cultură a Sindicatelor a avut de suferit deoarece proiectele ce aveau în vedere reabilitarea acesteia au fost blocate. UCMR, conform declarațiilor repetate, dorește compensarea unor părți din datoriile pe care le are către bugetul de stat prin cedarea imobilului, iar riscul ca aceasta să ajungă în proprietatea privată a unui terţ care să o scoată din circuitul cultural este în mare parte anulat.

„Există un interes declarat din partea Consiliului Județean de preluare a acestui obiectiv. De asemenea, în data de 2 aprilie, o delegație oficială din partea Primăriei Reșița și-a declarat interesul pentru preluarea acestui obiectiv cultural. Fiecare din cele două instituții au posibilități financiare care să le permită, într-un termen foarte scurt, reabilitarea sălii de spectacole. Pentru reabilitarea și punerea în valoare a întregului obiectiv sunt necesare sume care cu siguranță vor depăși 10 milioane de euro – sistemul de canalizare, cel de alimentare cu apă şi energie electrică, încălzire, acoperiş, tâmplărie etc. Consiliul de administrație al Casei de Cultură înțelege să renunțe la toate căile de atac pe care le are la dispoziție, ajutând în acest fel UCMR să beneficieze de o relaxare importantă în privința datoriilor către bugetul de stat iar pe viitorul administrator să-și dovedească puterea administrativă de a pune în valoare acest obiectiv. Este însă necesar ca viitorul proprietar, cel în favoarea căruia se face transferul, să aibă disponibilitatea încheierii unui contract cu confederațiile sindicale“, a adăugat Marian Apostol.

Respectivul contract ar stipula menţinerea edificiului în circuitul cultural, ar adăposti sediul confederaţiilor sindicale, ar demara investiţii la sala de spectacole în scurt timp şi ar menţine locurile de muncă pentru actualii salariați. Actualul consiliu de administrație este împuternicit de către UCMR şi de conducerea CJ să administreze relația cu chiriașii.