Reactualizat la:

Reputatul istoric Liviu Groza trece prin momente delicate

Reputatul istoric Liviu Groza trece prin momente delicate
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ –  Sănătatea i-a jucat o festă în această dimineață când nea Liviu, așa cum îl știu apropiații, s-a simțit rău, frecvența cardiacă nefiind așa cum ar trebui.

 (1 comentariu)

Rectifica

La ora 7 și 40 de minute, istoricul a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, unde medicii i-au stabilit diagnosticul fibrilație atrială cu alură ventriculară lentă, triplu bypass aortocoronarian. A fost stabilizat și trimis apoi, în jurul prânzului, la Centrul de Cardiologie de la Timișoara, cu un elicopter SMURD.

Chiar și suferind, Liviu Groza, 83 de ani, a găsit puterea să glumească înainte de a fi urcat în elicopter, spunându-le medicilor timișoreni: Nu mi-e frică de elicopter, am zburat 52 de ore cu elicopterul. Gata, mi-a trecut, nu mai am nimic, pot să plec la nuntă”.

smurd

Primarul Marcel Vela, unul din prietenii venerabilului istoric, a discutat cu acesta înainte de a fi transportat pe calea aerului la Timișoara. Având probleme cu frecvența cardiacă și stimulatorul care i-a fost implantat acum câțiva ani, a fost nevoie de o deplasare rapidă la Clinica de Cardiologie, motiv pentru care s-a apelat la un elicopter SMURD. Am vorbit cu nea Liviu, este destul de optimist că la anul vom face cele două mari expoziții cu prilejul comemorării a 100 de ani de la moartea generalului Dragalina. Cred că domnul colonel Liviu Groza se va face bine, probabil va primi un nou stimulator cardiac și va veni sănătos acasă, pentru că încă mai avem multe lucruri frumoase de făcut în Caransebeș”, a spus și primarul Marcel Vela.

Istoricul Liviu Groza declara în urmă cu doar câteva zile, parcă presimțind momentul delicat de astăzi, că va continua să prezinte istoria acestor locuri atâta timp cât inima-i va permite. Jurnal de Caraș-Severin îi urează însănătoșire grabnică și la cât mai multe expoziții și volume scrise!



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Surdu: Mie mi se pare ca mi s-a umblat la buzunar
CARAŞ-SEVERIN - În replică, preşedintele CJ, Silviu Hurduzeu, i-a spus consilierului judeţean că i se pare [...] mai multe »
Promovam Banatul Montan prin noile tehnologii
REȘIȚA - Recent a fost lansată o aplicație pe internet care oferă informații utile despre frumusețile acestui [...] mai multe »
Sandra, zbor pe aripile scrisului
REȘIȚA - Recent, la Mangalia, scriitoarea reșițeancă Leila Sandra Coroian și-a lansat cel de-al doilea roman [...] mai multe »
Cei mai buni! Andu Suciu si trupa Masquerade, succes la Festivalul STAGE
CARANSEBEŞ - Trupa de teatru a Colegiului Național „Traian Doda” a repurtat un succes răsunător pe scena clujeană. mai multe »
C. Spranceana: Oriunde ma plimb, imi vad munca
REŞIŢA - Sunt șase decenii de când Constantin Sprânceană a început să construiască în Reșița. Din septembrie [...] mai multe »
Rachia, subiect de controversa in CJ
BĂILE HERCULANE - O nouă ediţie a Festivalului Răchiei şi al Bucatelor Tradiţionale din Banatul de Munte se va [...] mai multe »
Numaratoare inversa pentru absolventi
CARAŞ-SEVERIN - În mai puţin de o lună, tinerii proaspăt formaţi pe băncile şcolilor vor putea sta faţă în [...] mai multe »
Noi si ei
REȘIȚA - Şi încă 20 de ani, pe puţin, va fi aşa. Nu pentru că suntem mai proşti, ci pentru că privim lucrurile [...] mai multe »
Si-a facut masina covrig in jurul stalpului
REȘIȚA - Duminică dimineață, cu puțin timp înainte de ora 8.00, s-a produs un accident rutier mai puțin [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou