Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – ONG-urile care au activităţi în domeniul ecologiei în județ oferă idei pentru gestionarea situaţiei de la Moldomin.

Se apropie deceniul de când praful de steril pluteşte pe deasupra Clisurii Dunării fără ca vreo soluţie să fi fost găsită şi, ca urmare, autorităţile europene au decis să forţeze finalitatea situaţiei. Aşa cum v-am informat, un proces a fost deschis României de către Comisia Europeană, tocmai pentru problema poluării de la Moldomin. De aceea, asociaţiile şi ONG-urile au decis să ofere idei pentru ca riscul de a plăti sute de mii de euro pe zi ca efect al infringementului să fie îndepărtat.

„Nu am dorit să încurcăm lucrurile, până acum. Speram ca specialiştii, fie cei ai ministerelor implicate, fie cei ai firmei elveţiene, să fi găsit rezolvarea problemei. Dar se pare că asta nu s-a întâmplat. Or, umectarea sterilului la nesfârşit nu reprezintă o ieşire din impas. Ar trebui să privim la o soluţie integrată: roca sterilă de pe Valea Mare ar trebui răspândită peste iazul de decantare, acoperind praful de steril. Astfel, se împuşcă doi iepuri. Mai mult, cei care au în grijă traficul fluvial pe Dunăre au sesizat faptul că, în această perioadă, fluviul scade şi este nevoie de dragare. Iar mâlul dragat se poate duce peste roca sterilă şi, în câţiva ani, vegetaţia ar acoperi totul. S-ar ajunge la peste o sută de hectare de teren care poate fi utilizat în scopuri edilitare“, ne-au declarat membrii a trei ONG-uri cărăşene. Cine are urechi de auzit…