Reactualizat la:

Repetiţie pentru Lindesberg

Repetiţie pentru Lindesberg
REŞIŢA – Miercuri, 14 noiembrie a.c., U.C.M.R. – Ştiinţa Bacău, meci în devans, din Liga Naţională.

 (1 comentariu)

Rectifica

Reveniţi duminică seară, de la Odorheiu Secuiesc, handbaliştii reşiţeni au lăsat în urmă eşecul cu 29-31, din etapa a VIII-a a Ligii Naţionale.

Tur de forţă

Şi se concentrează pentru cele două confruntări din cursul acestei săptămâni. Prima este programată miercuri, de la ora 17.00, pe teren propriu, în compania nou-promovatei Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, ocupanta locului secund, o altă revelaţie a noului campionat.

Altfel spus, va fi ultima repetiţie înaintea debutului în ediţia 2007/2008 a Challenge Cup.

Fiindcă sâmbătă, 17 noiembrie a.c., de la ora 18.00 (ora României), U.C.M.R. va întâlni la Orebro (180 km de Stockholm), în Suedia, pe L.I.F. Lindesberg. Un adevărat tur de forţă pentru elevii antrenorilor Omer Aihan şi Gligore Czari. Pentru că, după meciul de astăzi, cu băcăuanii, pe care nici nu concep să nu-l câştige, ei vor înopta joi, 15 noiembrie a.c., la Timişoara, urmând ca vineri dimineaţă, la ora 6.00, să decoleze spre Stockholm.

„Trăim o experienţă deosebită, băieţii fiind obligaţi să facă eforturi extraordinare, ne-a declarat Ion Zamfirescu, directorul executiv al clubului reşiţean. Facem tot posibilul pentru a le asigura o recuperare cât mai bună. Astfel încât să fie cât mai proaspeţi atât pentru partida de azi, cât şi pentru meciul din Suedia. Sperăm din toată inima să trecem cu bine cele două examene“.

În ceea ce priveşte lotul, doar Irimescu se resimte după „bătălia“ de la Odorheiu Secuiesc. Dar dr. Ioan Brizu, medicul echipei, este optimist în recuperarea valorosului jucător.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Popa: Sper să batem măcar la Snagov!
REŞIŢA - Este dorinţa primarului Ioan Popa vizavi de meciul de mâine dintre CSM Reşiţa şi Sportul Snagov, din [...] mai multe »
S-a încheiat tabăra de gimnastică de la Reșița
REȘIȚA - Sportivi de la cele mai bune cluburi din țară s-au pregătit în această perioadă la Reșița, sub [...] mai multe »
Și fetele pot arbitra un meci de fotbal
REȘIȚA - Elena Ioana Grigoraș este un bun exemplu în acest sens. Joacă fotbal în Liga 2 la ACS Banat Girls, iar [...] mai multe »
Deplasare lungă și dificilă pentru handbaliști
REȘIȚA - CSM Reșița va întâlni joi, 21 noiembrie, de la ora 18:00, în deplasare, formația HC Dobrogea Sud. [...] mai multe »
Kickboxerii de la CSM Reșița, patru medalii la Cupa Campionilor
REȘIȚA - Kickboxerii reșițeni au reușit să obțină câteva medalii de la Cupa Campionilor, competiție ce a avut [...] mai multe »
„Bănățencele joacă fotbal” a fost un succes
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a efectuat luni, 18 noiembrie, ultimul turneu demonstrativ din cadrul proiectului [...] mai multe »
Continuă selecția copiilor pentru lupte libere
REȘIȚA - Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin a organizat Cupa „Banatului”, iar scopul acestei [...] mai multe »
Radu Bizău, medalie de argint la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - Cupa Mondială WKC la karate a avut loc la Belgrad, iar printre cei 21 de reprezentanți ai României [...] mai multe »
Karatiștii reșițeni s-au întors cu medalii de la Cupa „SHORIN RYU”
REȘIȚA - Concursul Național Școlar Cupa „SHORIN RYU”, care face parte din calendarul Ministerului Educației [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou