CARANSEBEŞ – În câteva zile expiră cel de-al doilea termen acordat finalizării lucrărilor pe centura Caransebeşului. Un singur utilaj nepus în funcţiune şi doar trei oameni erau miercuri dimineaţă pe şantierul ce ar trebui să forfotească de zeci de muncitori şi maşini.
Iar în locul unde podul s-a surpat se poate vedea în continuare o groapă imensă care, în ritmul în care se derulează lucrările, cu siguranţă nu va dispare în acest an, mai ales că anotimpul rece este foarte aproape. Până acum, cei de la Copisa au avut două termene pentru a finaliza lucrările, 31 iulie şi 30 septembrie, însă niciunul dintre acestea nu a fost respectat. În aceste condiţii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România are o singură soluţie: acordarea unui nou termen pentru redarea centurii de ocolire în circulaţie, termen care, cel mai probabil, va fi anunţat în aceste zile. Varianta ocolitoare a fost inaugurată la sfârşitul anului 2011 însă, de atunci, circulaţia a fost oprită de mai multe ori, pentru diverse reparaţii.
Pentru cei 12 kilometri de şosea, Ministerul Transporturilor a plătit spaniolilor de la Copisa, printr-o finanţare europeană ISPA, aproape 36 de milioane de euro. Cui îi pasă de nemulţumirile caransebeşenilor, deranjaţi de sutele de tiruri ce trec zilnic prin municipiu?
Cui îi pasă de drumurile ondulate ale acestui oraş? Nimănui…Doar suntem în România, unde expirarea termenelor de a face ceva echivalează cu glume de prost gust.
Lidia Almăjanu