Reactualizat la:

Remiza juniorilor B de la FCMR

REŞIŢA – Juniorii B de la FCM Reşiţa au remizat la Bucureşti în partida cu FC Bihor.

După ce în prima partidă din viaţa lor, susţinută în nocturnă, fotbaliştii de la FCM Reşiţa, echipa de juniori B, antrenaţi de Dan Potocianu, a pierdut în faţa CS Dinamo Bucureşti, după un penalty văzut doar de arbitru, sportivii din Reşiţa au susţinut miercuri de la ora 21.00, tot pe nocturnă, al doilea meci împotriva campioanei judeţului Bihor.

„A fost un meci echilibrat, destul de greu, în care s-a simţit oboseala echipei, dar chiar şi aşa juniorii s-au mobilizat bine pe teren, reuşind să facă un joc bun. Chiar dacă nu au reuşit să câştige, scorul final pe tabela de marcaj fiind 1-1, pot spune că sunt mulţumit de evoluţie echipei“, a declarat antrenorul Dan Potocianu.

În partea a doua a jocului, jucătorul reşiţean Ghiţă a fost eliminat, echipa adversă reuşind atunci să deschidă scorul şi să preia conducerea. Egalarea pentru FCM Reşiţa a fost adusă de către Loba.

Mâine, de la ora 10.00, fotbaliştii reşiţeni vor susţine ultima partidă din cadrul turneului final din cadrul Campionatului Naţional al juniorilor B, partidă în care vor întâlni Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“.

Camelia Giuca

camelia.giuca@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Meci extrem de dificil pentru elevii lui Doană
REȘIȚA - Rosso-nerii vor primi duminică, 27 octombrie, vizita formației UTA. Partida va avea loc de la ora 12:30, pe [...] mai multe »
Micii luptători, șase medalii la Naționale
REȘIȚA - Cluburile CSȘ Reșița și CSM Reșița au reușit să câștige șase medalii la Campionatul Național de [...] mai multe »
Bojan Butulija, noul antrenor al CSM Reșița! Tevzadze și Trifkovic, cu drept de joc!
REȘIȚA - Așa cum Jurnal CS și Caon.ro au anunțat de săptămâna trecută, Bojan Butulija a revenit la Reșița, de [...] mai multe »
Alex Matei: N-am vacanțe, muncesc în fiecare zi de la 5 dimineața!
CARANSEBEȘ - Asta a spus micuțul judoka la primirea titlului de cetățean de onoare al Caransebeșului, cel mai [...] mai multe »
A doua victorie consecutivă pentru fotbalistele reșițene
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a câștigat duminică, 20 octombrie, cu 4-0 confruntarea cu ACS United Bihor, [...] mai multe »
Sport nou în Caraș-Severin: tir cu arcul!
OȚELU ROȘU - În orașul de pe Valea Bistrei a avut loc zilele trecute concursul de tir cu arcul „Cupa Ferdinand”, [...] mai multe »
Ezerişul se impune în derby-ul pentru promovare
CARANSEBEȘ - Progresul Ezeriş – Voinţa Lupac 2-1 (0-1), duminică, 20 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul [...] mai multe »
Şoimii Oţelu Roşu, o echipă care promite şi… se ţine de cuvânt
CARANSEBEȘ - Era S Comexim Caransebeş – Şoimii Oţelu Roşu 2-5 (0-2), în etapa a VII-a a Ligii a IV-a, Zona [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut în prelungiri la Metaloglobus
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 19 octombrie, scor 0-1, partida din deplasare cu Metaloglobus, joc din [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou