Reactualizat la:

Relicva Sf. Anton, in Caras-Severin

Relicva Sf. Anton, in Caras-Severin
Scris de R.M. - CARAȘ-SEVERIN – O relicvă a Sfântului Anton de Padova, considerat Sfântul minunilor, va ajunge săptămâna viitoare la Reșița și Caransebeș, unde va putea fi venerată de credincioșii catolici.

„În perioada 7 mai – 13 iunie, în România are loc Pelerinajul cu Relicva Sf. Anton de Padova. Joi, 10 mai, Racla Sf. Anton se va opri pentru câteva ore și în Biserica noastră din Caransebeș. Începând cu ora 15.00, cinstitorii Sf. Anton pot veni pentru a se ruga și pentru a o atinge. La ora 18 se va celebra și Sfânta Liturghie, catolicii sărbătorind și Înălțarea Domnului. Racla Sf. Anton va rămâne expusă până seara târziu dacă va fi nevoie”, ne-a precizat preotul paroh al Bisericii romano-catolice „Neprihănita Zămislire a Maicii Domnului”, Martin Neagu.

O zi mai devreme, miercuri, 9 mai, Relicva Sf. Anton va fi expusă și la Reșița, în Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii”. Aici relicva va fi primită la orele 16.30, iar începând cu orele 19.00 va avea loc o Sf. Liturghie solemnă. Joi dimineața pelerinajul va continua la Doman, în Biserica greco-catolică „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
PRO România va schimba PSD, la fel cum USR va schimba PNL
CARAŞ-SEVERIN - Mai mult, PSD şi PNL vor dispărea dacă nu de trezesc, sau cel puţin aşa crede preşedintele PRO [...] mai multe »
Dacă prefectul este pe mână cu voi…
CARANSEBEŞ - Asta le-a spus social-democratul Gavrilă Ardelean liberalilor, în ședința în care s-au validat [...] mai multe »
Ce facem fără taxatori?
REŞIŢA - Odată cu trecerea la noul sistem de taxare – în care călătorii nu-şi mai pot cumpăra bilete sau [...] mai multe »
Să aveți o viață frumoasă!
CARANSEBEȘ - Mai mulți tineri caransebeșeni, care au împlinit sau împlinesc în primul trimestru al anului 18 ani, [...] mai multe »
O viaţă cât un centenar
ZORLENȚU MARE - Ioan Dimcea, din comuna Zorlenţu Mare, a împlinit un secol de viaţă. mai multe »
A început campania de regenerare a pădurilor cărăşene
CARAŞ-SEVERIN - Sub sloganul „Contează pentru viitor“, în perioada 15 martie – 15 aprilie, Direcţia Silvică [...] mai multe »
Ianuarie, luna celor peste 250 de angajări
CARAŞ-SEVERIN - Numărul deloc neglijabil de posturi a fost ocupat în prima lună a anului, prin intermediul [...] mai multe »
Gata de inaugurare
REȘIȚA - Părinţi, bunici şi copii de toate vârstele sunt chemaţi să participe la inaugurarea lucrărilor de la [...] mai multe »
A început sezonul viperelor în Banatul Montan
CARAŞ-SEVERIN - Asociaţia Wild Caraş-Severin avertizează cărăşenii că martie este luna în care viperele ies din [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou