Reactualizat la:

Regionalizare cu divagatii miniere

Regionalizare cu divagatii miniere
REŞIŢA – Ideea principală a temei propuse pentru dezbatere a „pălit“ în faţa altor subiecte dezbătute.

Rectifica

Centrul Regional 5 Vest a organizat miercuri conferința județeană a proiectului „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social din România“, în sala de şedinţe a Consiliului Județean Caraş-Severin, tema propusă fiind „Premise şi oportunităţi în contextul procesului de regionalizare”.

În deschiderea şedinţei, preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, a precizat că „e o dezbatere interesantă şi e bine că participă reprezentanţii mai multor instituţii. Proiectul de lege pe care l-am propus cred că este unul profund european. Are în vedere principalul scop al regionalizării – descentralizarea, preluarea de către viitoarele regiuni a atribuţiilor ministerelor. Acum, la nivel regional, accesarea fondurilor europene nu este o problemă. Dar trebuie modificată Constituţia şi demersul va porni în 2016“.

Din păcate, acest discurs a fost, timp de mai bine de o oră, singurul care a avut drept subiect regionalizarea. Şi asta pentru că moderatorul conferinţei, preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, Ion Popescu, a ţinut să vorbească mai mult despre starea industriei miniere la nivel naţional, despre păduri, colectarea taxelor şi impozitelor şi alte subiecte care nu atingeau nici tangenţial subiectul propus.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Hurduzeu, la standul de turism al Caras-Severinului
CARAȘ-SEVERIN - Președintele Consiliului Județean a văzut la fața locului cum se prezinta județul Caraș-Severin [...] mai multe »
Atentie, soferi! Circulatie ingreunata pe DN6, dupa Caransebes!
VEST. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN6 (E70) Caransebeş - [...] mai multe »
Siderurgic – arta, omagiu, lectie
REȘIȚA - Vineri seara, Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa a găzduit expoziţia de fotografie [...] mai multe »
Festivalul doinelor Traian Barbu
MARGA - Cea de-a VI-a ediţie se va desfăşura sâmbătă, 17 noiembrie, la Marga, la eveniment fiind anunţaţi [...] mai multe »
Borcean: In cinci ani am putea avea un spital nou!
CARANSEBEŞ - Municipalitatea continuă demersurile pentru a avea o nouă unitate spitalicească. mai multe »
Batranii de la azilul din Anina lasati in frig
ANINA - Primarul Gheorghe Românu se arată indignat de gestul celor de la Garda Forestieră Timişoara, care au întors [...] mai multe »
Resita, centru de excelenta in invatamantul tehnic
REŞIŢA - Începând cu anul şcolar 2019-2020, Primăria Reşiţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin [...] mai multe »
Record la alcool, tras pe dreapta
ANINA - „Polițiștii din Anina au avut motive de uimire atunci când au văzut rezultatul testării cu aparatul [...] mai multe »
NASA, cu ochii pe liceeni de la Diaconovici-Tietz
REŞIŢA - Tinerii reșițeni s-au calificat în semifinala Concursului Internaţional de Robotică organizat de MIT şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou