Reactualizat la:

Regal sahistic international, pe Mures

Regal sahistic international, pe Mures
REŞIŢA – La turneu au participat şi o parte dintre componenţii echipei C.S. Muncitorul Reşiţa.

Municipiul Arad a găzduit, timp de şapte zile un foarte puternic turneu internaţional de şah, pentru seniori, cu omologare la F.R. de Şah şi la federaţia internaţională. Arad Open 2013 a reunit 242 de jucători, din 17 ţări, printre care Serbia, Ucraina, Ungaria, Slovacia, Israel, Danemarca, Bulgaria, Germania, Norvegia, Austria, România. Iar ca nivel competiţional, printre jucători 40 au fost cu titluri internaţionale, opt mari maeştri, 18 maeştri internaţional, 14 maeştri FIDE.

În această companie deosebit de valoroasă s-au aflat şi o parte dintre componenţii C.S. Muncitorul Reşiţa: marele maestru Vadim Shishikin, maeştrii internaţionali Matthias Thesing, Adrian Marian Petrişor, maestrul FIDE Lehel Vrencian, şi juniorul David Datcu Goiceanu. Lor li s-au adăugat şi Valentin Ţuţuianu, de la Gloria Reşiţa, şi Marius Milian, legitimat la Universitatea Arad.

După parcurgerea celor nouă runde, în sistem open elveţian, dintre reşiţeni, cea mai bună clasare a avut-o Vadim Shishikin, locul 11, cu 6,5 puncte, Adrian Marian Petrişor, locul 19, tot cu 6,5 puncte, departajaţi de coeficienţii specifici. Apreciabilă a fost şi evoluţia lui Lehel Vrencian, care a acumulat 6 puncte.

Turneul a fost câştigat de maestrului internaţional ucrainean Konstantin Tarlev, cu 7,5 puncte.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Prima înfrângere a venit în etapa a IV-a! Doană: Am pierdut pe greșeli personale!
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 24 august, scor 0-1, partida din deplasare cu Daco-Getica. mai multe »
Venus Caransebeș, după 45 de ani!
CARANSEBEȘ - Luna august reprezintă un moment plăcut în istoria fotbalului din cartierul caransebeșean Pipirig, [...] mai multe »
CSM Reșița, după puncte la Daco-Getica
REȘIȚA - În etapa a IV-a a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 24 august, în deplasare, de la ora 11:00, [...] mai multe »
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou