REŞIŢA – Poţi face o faptă nobilă, donând din puţinul tău pentru ajutorarea a doi copii din Bocşa. REŞIŢA. Doi gemeni din Bocşa trăiesc de mai bine de şase ani într-o lume pe care nu o văd, dar o simt.
Alexia şi Alexis s-au grăbit să vină în această lume într-o zi ploioasă de toamnă. Deşi au fost născuţi prematur, la şapte luni, la externarea mamei din spital, Estera Vişan, medicii au dat asigurări că gemenii sunt perfect sănătoşi. Abia după o lună, familia avea să primească vestea care, din acel moment, le-a dat viaţa peste cap: Alexia şi Alexis au fost diagnosticaţi cu retinopatie. Şi de parcă toate acestea nu ar fi fost îndeajuns, Estera Vişan avea să primească o nouă lovitură, soţul ei decedând în urma unui accident rutier. Rămasă singură şi fără prea mult sprijin din partea rudelor şi apropiaţilor, mama gemenilor nu s-a putut resemna cu gândul că cei mici vor trăi în beznă toată viaţa.
„La început, doctorii nu ne-au dat nici o şansă, dar eu nu m-am lăsat, iar după mai multe consultaţii la clinicile de specialitate din ţară, am ajuns cu gemenii în străinătate, mai exact, în Germania şi Italia“ povesteşte Estera Vişan. În 2008, Estera l-a întâlnit pe medicul american Michael Treslle, care a asigurat-o că boala copiilor ei este vindecabilă.
„Pentru că a fost singurul care mi-a dat speranţe, m-am ţinut de dânsul şi, chiar şi de două ori pe an, am ajuns cu gemenii la consultaţii, oriunde s-a aflat acesta în Europa. Am citit multe despre acest medic, şi am văzut un caz rezolvat de dânsul la o fetiţă cu acelaşi diagnostic ca şi cel al copiilor mei. La rândul său, dr. Michael Treslle m-a asigurat că şansele de recuperare sunt foarte mari, şi că acum este momentul să facem această operaţie“, ne lămureşte Estera Vişan.
O intervenţie chirurgicală care i-ar scoate la lumină pe cei doi fraţi, şi care le-ar îndeplini acestora cea mai mare dorinţă: aceea de a putea vedea chipul mamei. Pentru că o astfel de operaţie – care ar urma să aibă loc în august la Detroit – SUA nu este deloc iefină, 15.000 de dolari pentru un ochi, la care se mai adaugă şi costuri legate de tratament şi transport, Estera Vişan cere ajutorul tuturor acelora care-i pot întinde o mână de ajutor.
„Nu pot da o sumă exactă, dar pentru că este vorba despre doi copii, costurile ar ajunge undeva pe la 100.000 de dolari. În această sumă este inclus tratamentul, transportul dar şi costul cazării, pentru că şederea noastră în America va fi ceva mai lungă“, spune mama gemenilor. Cei interesaţi de această poveste, care se poate termina cu happy-end, pot dona bani în conturile deschise pe numele Vişan Estera Rozieta la Sucursala BCR Bocşa, RO63RNCB0102022627850003, în euro, şi RO72RNCBO318022627850002, în lei, sau la Sucursala Raiffeisen Bocşa: RO66RZBR0000060011827579, în lei.
Roxana Bălan Nafiru