Reactualizat la:

Recuperatori prinși de polițiști după ce au distrus mai multe lucruri din casa unui timișorean

Recuperatori prinși de polițiști după ce au distrus mai multe lucruri din casa unui timișorean © foto: arhivă
Scris de Bogdan Marta - Doi bărbați, de 23 și 40 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, marți, ei fiind acuzați că au intrat în casa unui timișorean din cartierul Kuncz pentru a încerca să recupereze o datorie, iar apoi au distrus mai multe obiecte pentru a-l determina pe acesta să le dea banii.

Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, totul s-a petrecut săptămâna trecută, joi, în jurul orei 23, când cei doi agresori au intrat cu forța în casa timișoreanului de 40 de ani și i-au cerut să le plătească o presupusă datorie.

„Bărbatul în vârstă de 40 de ani, avea asupra lui un baston telescopic de metal, iar tânărul, de 23 de ani, un cuțit. În interiorul locuinței bărbatul, de 40 de ani a lovit cu bastonul mai multe obiecte, pe care le-a distrus, iar tânărul, de 23 de ani, a amenințat cu cuțitul, în final cei doi părăsind această locuință. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, violare de domiciliu și distrugere”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Marți, cei doi au fost prinși de polițiști și reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați magistraților Judecătoriei Timișoara cu propunere de arestare preventivă.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Echipă coordonată de un timișorean, pe primul loc la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori
Echipa României s-a clasat pe prima poziție la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori 2019, din Cipru. [...] mai multe »
CJAS Timiș prelungește contractele cu furnizorii de servicii medicale
Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș semnează acte adiționale cu furnizorii de [...] mai multe »
Un timișorean cere traducerea unui mesaj de la primărie: Am dreptul să primesc un răspuns corect, nu în dodii
A vrut să afle când repară primăria două străzi pline de gropi, dar a primit un răspuns în dodii, așa că cere [...] mai multe »
Burse de merit pentru elevi oferite de British International School of Timișoara
ADVERTORIAL. Timișoara – 24 iunie 2019 Prima școală internațională cu program educațional de sorginte [...] mai multe »
Nasleu vrea târg anual cu produse tradiționale țărănești, în Piața Traian
Piața volantă la un nou nivel! Noul director de la Societatea de Piețe vrea să organizeze în fiecare an un târg de [...] mai multe »
Administrația Bazinală de Apă Banat: Debitele cursurilor de apă din bazinele Bega și Pogăniș sunt în creștere, prin propagare
Ploile din ultimele zile „au adus” și o avertizare cod roșu în Banat, până luni, 24 iunie, la ora 12. [...] mai multe »
Țigări de contrabandă, confiscate de jandarmii timișeni în Lugoj
În urma unei acțiuni desfășurată de jandarmii timișeni, în Piața ”Timișul” din Lugoj, au fost confiscate [...] mai multe »
Șoferi, eliberați parcările! Programul curățeniei stradale în Fratelia și Lipovei
Curățenia stradală între blocuri continuă săptămâna aceasta în cartierele Fratelia și Lipovei, iar Comisia de [...] mai multe »
La Iulius Mall s-a deschis un salon de coafură canină și felină
ADVERTORIAL. Iubitorii animalelor de companie sunt invitați la IGOR LAND, salonul de coafură canină și felină [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou