Reactualizat la:

Record negativ in economia judetului

Record negativ in economia judetului
Scris de Flavius Rotariu - CARAŞ-SEVERIN – Ultima lună a anului trecut reprezintă vârful unui top nedorit al ultimilor ani. Potrivit datelor oficiale ale Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pe tot parcursul lunii decembrie 2016 nu s-au înmatriculat decât 39 de firme! Asta în condiţiile în care cea mai slabă lună a ultimilor patru-cinci ani are înmatriculări ce se ridică în jurul cifrei 50.

Rectifica

„Cu toate acestea, pentru noi, ultima lună din 2016 a fost una plină, cu foarte multe operaţiuni. Agenţii economici cărăşeni au solicitat foarte multe menţiuni, iar alte operaţiuni au fost solicitate de către lichidatori“, ne-a declarat Valentin Popa, directorul ORC Caraş-Severin. Din cele 39 de înmatriculări, 29 au devenit societăţi cu răspundere limitată (una SRL-D), opt persoane fizice autorizate şi două întreprinderi individuale. Un alt record a fost înregistrat în ceea ce priveşte înfiinţarea societăţilor cu capital străin. Niciuna nu a apărut în peisajul economiei cărăşene la finalul anului trecut.

În ceea ce priveşte insolvenţa, cetățenii și reprezentanții mediului de afaceri au acum acces rapid, în limba română, la informațiile gratuite privind entitățile aflate în insolvență din șapte state membre ale Uniunii Europene. Serviciul este disponibil prin intermediul portalului european e-Justice (e-justice.europa.eu) și a fost dezvoltat în colaborare cu registrele de insolvență din Austria, Republica Cehă, Estonia, Germania, Olanda, România și Slovenia. Prin noul serviciu online, cetățenii, oamenii de afaceri, creditorii sau investitorii care doresc să deruleze activităţi economice în Uniunea Europeană, pot consulta și verifica situația partenerilor de afaceri, potențiali și actuali, accesând rapid, printr-un punct unic, informații actualizate în timp real.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nu am venit sa incerc, am venit sa performez
CARANSEBEȘ - Asta spune Octavian Dena, directorul uneia dintre cele mai cunoscute uzine din Caransebeş, care ne-a [...] mai multe »
Vrei pasaport, inscrie-te pe lista, iar si iar
REŞIŢA - De o săptămână, reșiţenii se plâng de mersul greoi al eliberării paşapoartelor. mai multe »
Autotren rasturnat langa Maureni
MĂURENI - Un autotren încărcat cu fier vechi s-a răsturnat, în dimineața zilei de marți, 22 august, pe DN 58 B, [...] mai multe »
Primarul Resitei condamna schimbarea politica a inspectorului scolar general
REȘIȚA - Ioan Popa spune că politizarea școlilor este o practică de care trebuie să uităm. mai multe »
Cand birtul se muta la… volan
CARAȘ-SEVERIN - O fetiță de 4 ani a fost rănită grav în urma unui accident produs duminică seara târziu, pe [...] mai multe »
Defrisarile ne-au luat curentul!
CARAȘ-SEVERIN - Atât reșițenii, cât și cei din localitățile din apropiere s-au plâns, în după-amiaza de luni, [...] mai multe »
Restantierii s-au intors in salile de examen
CARAŞ-SEVERIN - Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a început luni, cu proba scrisă la Limba şi [...] mai multe »
Marcel Vela: PNL nu face judetul sa sufere
CARANSEBEŞ - De asemenea, şeful liberalilor cărăşeni speră ca aleşii PSD să mai renunţe la patimi şi agresivitate. mai multe »
In amintirea celor plecati..
NICOLINȚ - În satul Nicolinţ din judeţul Caraş-Severin a fost ridicată o troiţă închinată foştilor deţinuţi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou