Reactualizat la:

Record de medalii pentru luptatorii resiteni

Record de medalii pentru luptatorii resiteni
REŞIŢA – Componenţii C.S.Ş. – C.S.M.R. au urcat de opt ori pe podiumul naţional de premiere.

Rectifica

Peste 200 de sportivi de la cluburile de profil din ţară şi-au disputat întâietatea, recent, la Târgovişte, în cadrul Campionatelor Naţionale de lupte libere şi lupte feminine pentru copii.

Printre aceştia s-au aflat şi 14 componenţi ai Clubului Sportiv Şcolar-Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, pregătiţi de antrenorul emerit Ilie Ene. Iar comportarea a peste jumătate dintre ei a fost una foarte bună, mărturie fiind rezultatele deosebite înregistrate.

Astfel, patru au devenit campioni naţionali, cucerind medaliile de aur: Iulian Păun (categoria 53 kg), Vlăduţ Grama (66 kg), Andrei Laeş (73 kg) şi Alexandru Brudaşcă (100 kg). Apoi, doi dintre tinerii luptători reşiţeni au ajuns până în finalele categoriilor, fiind nevoiţi să se mulţumească doar cu medaliile de argint: Alexandru Predescu (35 kg) şi Silviu Perjă (66 kg). Iar pe treapta a treia a podiumul de premiere au urcat Iasmina Şincariu (48 kg) şi Alexandru Barbu (35 kg).

„Ca bilanţ, stăm foarte bine, faţă de anii trecuţi, ne-a precizat antrenorul emerit Ilie Ene. Sincer, eram optimişti, înainte de competiţie, dar şi realişti, în acelaşi timp. Iar sportivi ne-au făcut o surpriză doesebită. Din zece titluri naţionale, patru au fost adjudecate de sportivii noştri. Deci, din cei 14 sportivi pe care am mizat la acest concurs, 13 au fost înscrişi, iar opt au cucerit medalii. Cu puţină şansă, mai puteam cuceri o medalie de aur, prin Alexandru Predescu. Dar, a făcut o mică greşeală, care l-a costat. Sunt foarte mulţumit. Este un rezultat în premieră, pot să spun, pentru luptele reşiţene, la nivel de copii. Este o generaţie sănătoasă, o generaţie de copii pe care mă bazez în continuare. Sper ca unii dintre ei să ne reprezinte la campionate europene, la campionate mondiale şi, de ce nu, şi la Olimpiadă. Din păcate, o mică dezamăgire a fost Andreea Văcărescu, una dintre speranţele Centrului Brebu. Dar, după trei victorii, printre care una în faţa campioanei naţionale, a avut o scăpare, a intrat într-o stare emotivă şi a ratat podiumul. Vreau să precizez că aceste rezultate nu ar fi fost posibile dacă nu am fi beneficiat şi de participări la mai multe concursuri amicale, fiindcă sportivii aveau nevoie de cât mai multe meciuri“.

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Cristi Bobar nu pleacă de la CSM Reșița! Rămâne pentru a redresa situația!
REȘIȚA - În ultima perioadă s-a tot discutat în presa centrală faptul că actualul președinte al CSM Reșița ar [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, debut cu înfrângere pe banca Reșiței
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut în deplasarea de la Csikszereda Mirecurea Ciuc, scor 0-1. Formația din Valea [...] mai multe »
Handbaliștii rosso-neri, înfrângere și cu CSM București
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Reșița au pierdut, scor 21-25, partida de acasă cu CSM București. mai multe »
Powerlifterii cărășeni, medaliați la Campionatul Național
CARAȘ-SEVERIN - La Băile Felix a avut loc zilele trecute Campionatul Național Împins din Culcat, de unde sportivii [...] mai multe »
Golden Kids Bocșa, comportare foarte bună la Festivalului Inter-Regio
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 08-10 noiembrie, în oraşul Băile Herculane, a avut loc cea de-a III-a ediţie a [...] mai multe »
Bobar nu comentează o posibilă plecare la FCSB
REȘIȚA - După venirea lui Dorinel Munteanu la CSM Reșița, o altă știre apărută în presa sportivă din România [...] mai multe »
CSU Reșița, înfrângere la limită cu CSU Oradea
REȘIȚA - CSU Reșița a pierdut la limită partida de pe teren propriu cu CSU Oradea, scor 19-20. După acest joc, [...] mai multe »
Juniorii 2 de la CSM, victorie la zece goluri cu Timișoara
REȘIȚA - Juniorii 2 de la CSM Reșița au învins cu 40-30 (20-14) echipa LPS Banatul Timișoara, într-un meci [...] mai multe »
Patru medalii pentru luptători la Cupa României
REȘIȚA - Luptătorii pregătiți de Adrian Dacica și Florin Dință s-au evidențiat, din nou, la Cupa României la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou