Reactualizat la:

Recompense pentru performerii Reșiței

Recompense pentru performerii Reșiței
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚA – Sub genericul „Reșița susține campionii”, sportivii din municipiu au fost premiați de Primăria Reșița pentru performanțele realizate în anul 2017. Festivitatea a avut loc sâmbătă seara, la Sala Polivalentă, înaintea Galei WKA Fighters League.

Rectifica

S-au aflat pe scenă reprezentanți ai luptelor, atletismului, înotului, boxului și gimnasticii. „Premiul primit înseamnă o încununare a muncii mele în 2017. Un an destul de bun, mi-am îndeplinit obiectivele în proporție de 90 la sută. Am reușit să mențin titlul de campioană națională la categoria 75 kg, am ocupat și locul al treilea la turneul internațional de la Nisa, din Franța. Pentru 2018 îmi doresc să iau o pauză”, a spus luptătoarea Diana Franț.

„Pentru mine, este un pas înainte locul 1 la Jocurile Francofoniei, un concurs unde am evoluat bine. Anul 2017 nu a fost chiar un an atât de bun pe cât mi-aș fi dorit, dar o să încerc să fac în 2018 și 2019 concursuri cât mai bune, ca să mă pregătesc pentru 2020, când vor fi Jocurile Olimpice de la Tokyo. Dorința mea este de a fi, cândva, și campion olimpic”, a spus luptătorul Vlad Caraș.

„După premierea olimpicilor, a venit și rândul celor mai buni sportivi reșițeni, care ne-au adus rezultate deosebite în 2017. Primăria și Consiliul Local Reșița au alocat o anumită sumă de bani și i-au premiat pe sportivii care ne-au adus atâtea bucurii. A fost o ordine anume, în funcție de rezultatele pe care sportivii le-au avut la Campionatele Naționale de juniori, de seniori și la competițiile internaționale. Într-un clasament oficial, probabil că Vlad Caraș va fi pe locul I, pentru că este sportivul care a avut cel mai valoros rezultat în 2017”, a spus Adrian Dacica, viceprimar al municipiului Reșița.

Lista sportivilor premiați: Vlad Caraș, Diana Franț, Andrei Franț, Adam Babaioana, Florin Gafton, Maria Rusu (toți de la lupte), Marius Cocioran, Cătălin Atănăsoaei, Alin Știrbu, Narcis Mihăilă, Ionuț Dogaru, Valentina Tincu, Ionuț Betej, Remus Rădoi, Bianca Popescu (toți atletism), Alexandru Ion, Denis Popescu (ambii înot), Costel Ruță, Narcis Enescu (ambii box) și Felix Simion (gimnastică).



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Resitencele vor victoria cu CSU Oradea
REȘIȚA - Elevele antrenate de Cristian Busuioc vor întâlni duminică, 20 ianuarie, de la ora 15, formația CSU [...] mai multe »
Primele amicale pentru handbalisti
REȘIȚA - Echipa antrenată de Ilie Vaidasigan va juca joi, 17 ianuarie, prima partidă din 2019. Rosso-nerii vor [...] mai multe »
Ambitii mari pentru Liliana Dragomir
REȘIȚA - Atleta Liliana Dragomir, legitimată la CS Municipal Reșița, are ambiții mari în anul 2019, obiectivul [...] mai multe »
Luptatorii resiteni sunt in plina pregatire
REȘIȚA - Luptătorii de la CSM Reșița și de la CSȘ Reșița au început deja antrenamentele. mai multe »
Muncitorul Resita, castigatoare la Cupa Unirii
REȘIȚA - Competiția Cupa Unirii la fotbal s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la sala de sport a [...] mai multe »
CSM Resita si-a recuperat palmaresul
REȘIȚA - Pierdut în urmă cu aproximativ 20 de ani, palamaresul echipei de fotbal revine din nou acasă, în Valea [...] mai multe »
Handbalistii au inceput pregatirea
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița și-au reluat miercuri, 9 ianuarie, antrenamentele în vederea [...] mai multe »
Valentin Ghionea, scouter la CSM Resita
REȘIȚA - Handbalistul Valentin Ghionea, care a acumulat 134 de selecții și a marcat 681 de goluri pentru naționala [...] mai multe »
Caransebesenii se mandresc cu 12 medalii in 2018
CARAȘ-SEVERIN - Anul 2018 a fost unul bun pentru atletismul caransebeșean, apreciază antrenorul emerit Cristian [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou