Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Prof. Aihan Omer și-a asumat răspunderea reconstrucției echipei masculine de handbal CS Caraş-Severin. 13 jucători sunt dispuşi să rămână la Reşiţa, în timp ce alţii, printre care Irimescu, Pârâianu sau Tucanu vor părăsi echipa.

Pentru echipa masculină de handbal CS Caraș-Severin urmează o perioadă de reconstrucție, în perspectiva noului sezonului competițional, ediția 2013/2014. Conform strategiei clubului, și a opțiunilor unora dintre jucători, gruparea caraș-severineană va avea o nouă înfățișare, o parte dintre handbaliști vor pleca la alte schipe.

„Deocamdată, contăm pe 13 jucători, dispuși să rămână la noi, ne-a declarat Cristian Angyal, președintele Consiliului Director al clubului. Aceștia sunt: Cristian Ionescu, Emilian Marocico, Andy Sămânță, Marius Grozăvescu, Nicușor Negru, Ilie Vaidasigan, Mihai Rohozneanu, Florin Cuciula, Ioan Stan, Demis Grigoraș, Tudor Marta, Sebastian Pârvan și Emilian Turcu, de la Universitatea Transilvania Cluj-Napoca. Pe picior de plecare, unii renunțând deja la echipă, sunt: Gheorghe Irimescu, Adrian Petrea, Eremia Pârâianu, Florin Ciubotariu, Iulian Andrei, Alexandru Vulpe, Tiberiu Popovici, Adrian Tucanu. În ultimele zile, în unele cercuri ale iubitorilor handbalului din Caraș-Severin, s-au vehiculat tot felul de variante, una dintre acestea vizându-l pe antrenorul Aihan Omer, precum că nu s-ar mai întoarce la echipă.

„Eu sunt un om care își ține cuvântul, ne-a declarat prof. Aihan Omer. Am avut o vorbă cu președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, și o respect. Suntem într-o perioadă mai grea, de schimb de generație, și numai lașii pleacă, sau fug. Eu sunt și un luptător, și îmi doresc să introduc un sânge proaspăt, pentru că ne așteaptă Cupa EHF, și un campionat extrem de greu. Repet, am făcut o promisiune unui mare om de sport, care a salvat această echipă. Nu știu cum sunt alții, dar eu mă întorc, chiar dacă vremurile sunt ceva mai grele. Le suport, fiindcă așa sunt eu“.

Marius Moraru