Reactualizat la:

Recitaluri si concerte camerale, la final de saptamana

Recitaluri si concerte camerale, la final de saptamana
Scris de Roxana Bălan Nafiru - REŞIŢA – În perioada 14 – 17 mai, pe scena Sălii Lira din Reşiţa, se va organiza cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Sabin Pautza.

Rectifica

Proiectul muzical a fost iniţiat în 2014 de Societatea culturală „Metarsis“, din preţuire pentru una dintre valorile incontestabile ale Banatului Montan şi nu numai, maestrul Sabin Pautza, dar şi din respect pentru muzica de calitate, a precizat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, Camelia Duca, vicepreşedintele „Metarsis“.

Evenimentul se va desfăşura în prezenţa compozitorului şi dirijorului Sabin Pautza şi va reuni personalităţi marcante ale vieţii muzicale din România. Pe parcursul celor patru zile vor avea loc vernisaje, recitaluri, concerte camerale, precum şi concursul internaţional de interpretare pianistică Sabin Pautza – cu două secţiuni: pian şi pian la patru mâini, pe trei categorii de vârstă.

Deschiderea festivalului are loc joi după-amiaza, de la ora 18.00, la librăria „Semn de carte“ din municipiu, cu o expoziţie dedicată maestrului Sabin Pautza şi cu lansarea CD-ului „All Seasons Music Flavour“, al Cameratei Regale sub bagheta dirijorului Sabin Pautza. Vineri, în Aula Magna a Universităţii „Eftimie Murgu“, Sabin Pautza se va întâlni cu elevii de gimnaziu, pe care va încerca să-i apropie de muzica clasică. Momentul va fi urmat de un concert cameral susţinut de corul „Allegretto“, al Liceului de Arte din Reşiţa, dirijor Emanuela Moldovan.

Cea de-a II-a ediţie a concursul internaţional de interpretare pianistică Sabin Pautza debutează vineri după-amiaza, de la ora 19.00, cu vernisajul expoziţiei „George Enescu în constelaţia marilor interpreţi“, realizată de Cristina Andrei, directorul Muzeului Naţional George Enescu din Bucureşti. Vernisajul este urmat de un concert susţinut de Orchestra Simfonică Bucureşti, dirijor Sabin Pautza. Concursul de interpretare pianistică se desfăşoară sâmbătă dimineaţa, între orele 9.00 şi 14.00, iar după-amiaza, de la 19.00, reşiţenii sunt invitaţi la recitalurile susţinute de Fabiani Gabriel Andrei Prcsina (pian), laureatul primei ediţii a festivalului, Marius Manyov (bas) şi Sorin Dogariu (pian).

Duminică, între orele 9.00 şi 13.00, are loc cea de-a doua zi a concursului de interpretare, gala laureaţilor urmând să se desfăşoare după-amiaza, de la 18.00. Seara se va încheia cu recitalul de pian la patru mâini al muzicienilor Corina Răducan şi Eugen Dumitrescu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doxan, revocat din functie. Seful ISJ acuza presiuni politice
CARAȘ-SEVERIN - Șeful Inspectoratului Școlar al județului Caraș-Severin, Adrian Doxan, a fost revocat vineri seara [...] mai multe »
Mocioalca: Baieti, stati calmi ca se lucreaza!
CARAŞ-SEVERIN - AquaCaraş îşi va putea continua lucrările, iar staţiunea Băile Herculane va fi obiectiv în [...] mai multe »
Dan Negru: Herculane e Regina Maria
BĂILE HERCULANE - Cunoscutul prezentator de televiziune, bănățean la origini, a reluat în aceste zile pe pagina de [...] mai multe »
Au accelerat, au traversat si au depasit spre moarte
REȘIȚA - Acestea sunt cauzele unui trist bilanț al accidentelor rutiere grave produse în prima parte a anului. mai multe »
Borcean a semnat un contract de milioane
CARANSEBEȘ - Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a semnat vineri, la București, contractul de finanțare în [...] mai multe »
Ruschita-Voislova, drumul cutitelor
CARAŞ-SEVERIN - O scrisoare semnată de preşedintele Consiliului Judeţean arată că drumul respectiv poate fi doar [...] mai multe »
Sa nu spargem tot orasul pentru un proiect indoielnic
REȘIȚA - Declara administratorul public Vasile Paul vizavi de lucrările programate la Reșița de operatorii de [...] mai multe »
Mai putin va mutati in Centru! Va ia apa…
REȘIȚA - Nota cineva pe o rețea de socializare vizavi de reșițenii de pe strada Funicularului, măturată de ape la [...] mai multe »
Shhaideh a luminat lumea politica din judet
CARAŞ-SEVERIN - În urma unei declaraţii a şefului PSD Caraş-Severin, vizavi de fondurile PNDL, şeful PNL [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou