Reactualizat la:

Reabilitarea termică, mai ieftină

Reabilitarea termică, mai ieftină
REŞIŢA – OUG 18/2009 prevede ca cetăţenii să contribuie doar cu 20% pentru reabilitarea termică a blocurilor.

Rectifica

Facturile din perioada iernii reprezintă, pentru cei mai mulţi dintre noi, un coşmar. Astfel, autorităţile s-au gândit să ne ajute să ne izolăm termic apartamentele astfel încât să nu se mai piardă căldura din case. O investiţie majoră imediată cu efect pe o perioadă îndelungată. Din păcate, chiar dacă trebuia să contribuie cu doar 33,3% din sumă, cetăţenii judeţului nu şi-au permis să facă acest pas.

Acum însă, când guvernul a redus contribuţia cetăţenilor prin majorarea contribuţiei statului, oamenii încep să manifeste interes. Astfel, conform OUG 18/2009 finanţarea executării lucrărilor de intervenţie se asigură astfel: 50% din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate de Ministerul Dezvoltării, 30% din fondurile aprobate anual cu această destinaţie în bugetul local şi 20% asociaţia de proprietari.

În Reşiţa, în prezent există 125 de Asociaţii de proprietari care doresc să acceseze acest program, solicitări depuse la primărie în perioada 2006-2009. În municipiul de pe Bârzava se află în execuţie două blocuri, unul la care s-au început deja lucrările şi unul la care s-au efectuat demersurile necesare în vederea alocării de fonduri pentru lucrări.

În bugetul Reşiţei pe 2009 s-au prevăzut 200.000 lei pentru realizarea proiectării şi 500.000 lei pentru execuţia lucrărilor de intervenţii. Pe de altă parte, CL Caransebeş a alocat 360.000 lei pentru astfel de lucrări mai ales că 35 de Asociaţii de proprietari au transmis administraţiei locale o solicitare în acest sens.

Foarte bine la acest capitol stă oraşul Moldova Nouă unde până în prezent s-au reabilitat termic trei blocuri, în total fiind vorba despre 242 de apartamente.

Anca Preda
anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou