Reactualizat la:

Reabilitarea termică, la dezbatere

Reabilitarea termică, la dezbatere
REŞIŢA – Vineri, la Sala Lira au fost prezentate avantajele izolării termice a locuinţelor.

 (2 comentarii)

Întâlnirea a avut loc între preşedinţii sau administratorii de asociaţii de proprietari/locatari din Reşiţa şi preşedintele Ligii asociaţiilor de proprietari „Habitat“.

Scopul acestei dezbateri a fost, printre altele, discutarea problemei reabilitării termice a blocurilor. La întâlnire au participat câteva zeci de preşedinţi şi administratori de asociaţii de proprietari sau locatari din municipiul nostru. Iar problema abordată a fost una destul de importantă ţinând cont de faptul că până acum, la noi în municipiu nu a fost reabilitat termic, în mod legal, nici un bloc, ci doar sunt în dezbatere două proiecte de acest fel.

Pentru a-i convinge şi pe reşiţeni să recurgă la această metodă au fost prezentate proiecte de reabilitare duse la bun sfârşit. Unul dintre exemple a fost un bloc din Moldova Nouă a cărui reabilitare a costat asociaţia de proprietari 225.281 de lei noi, pentru care, fiecare apartament a contribuit cu aproape 19 milioane de lei vechi.

La aşa costuri… unde reabilitare?

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
În Caraș-Severin, instituțiile de aplicare a legii au fost prietene cu infractorii!
REȘIȚA - Este concluzia ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prezent în această dimineață la Reșița, la [...] mai multe »
Florența Albu: Vreau eficiență, profesionalism și transparență!
REȘIȚA - Noul prefect de Caraș-Severin a depus jurământul în această dimineață, în prezența ministrului [...] mai multe »
Pasagerul din mașina care a plonjat în Bârzava a murit la spital
REȘIȚA - Iar polițiștii cărășeni spun că șoferul se afla sub influența unor substanțe psihoactive! mai multe »
Accident grav: o mașină a plonjat în Bârzava!
REȘIȚA - Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt [...] mai multe »
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
De  Moş Nicolae, învățământul din Caraş-Severin are șef nou
REŞIŢA - La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost [...] mai multe »
ANAF nu face descinderi în casele românilor
CARAŞ-SEVERIN - Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o [...] mai multe »
Net gratuit în 11 locuri publice din Caransebeş
CARANSEBEŞ - Gugulanii pot sta pe net gratis în diverse zone ale municipiului. Mai multe spații publice beneficiază [...] mai multe »
Moto… Moş Nicolae vine vineri la Reşiţa
REȘIȚA - „Tu ți-ai pregătit ghetele de... motociclist?“, întreabă retoric organizatorii Târgului de Crăciun [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou