CARAŞ-SEVERIN – Nouă preşedinţi ai camerelor de comerţ din tot atâtea judeţe au întocmit un comunicat de presă ce va fi înaintat şi autorităţilor locale şi judeţene din ţară, acuzând conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României de „abuz grav“ după excluderea din CCIR a cinci Camere de comerţ judeţene.
Prin declaraţiile acestora, cei nouă încearcă să sublinieze „abuzul grav săvârşit de Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), prin decizia de excludere din CCIR a Camerelor de Comerţ si Industrie Arad, Bacău, Dolj, Prahova si Vâlcea.
Cele cinci Camere judeţene au sesizat DNA cu privire la posibile acte de corupţie ale președintelui Mihail Vlasov“. Acesta este acuzat că „a conceput și a pus în aplicare un plan diabolic de aservire a Camerelor de Comerţ si Industrie, a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, folosind un grup majoritar în Adunarea Generală si în Colegiul de Conducere al CCIR, pe care îl manipulează în interes personal. Precizăm că din grupul de preşedinţi de Camere de Comerţ si Industrie organizat în jurul lui Mihail M. Vlasov face parte şi Petru Buzzi, Președinte CCI Caraş-Severin“, se specifică în comunicat.
Cele cinci Camere judeţene despre care amintesc semnatarii au intentat anul trecut un proces împotriva conducerii CCIR și au sesizat DNA cu privire la posibile acte de corupţie.
„Prin eliminarea abuzivă a celor cinci Camere, preşedintele CCIR are ca principal scop pierderea de către Camerele excluse a calităţii procesuale în dosarul în care au contestat descărcarea de gestiune a preşedintelui CCIR pentru execuţia bugetară din 2011. Materialele amintite, detalii referitoare la acest subiect, precum si informaţii la zi privind evoluţia acţiunilor în justiţie sunt postate pe site-ul www.s-o-s-camere-de-comert.ro“, se mai specifică în comunicatul semnat de preşedinţii CCI din judeţele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Dolj, Prahova, Sibiu şi Vâlcea.
Contactat telefonic, preşedintele Petru Buzzi nu a dorit să comenteze situaţia, precizând că „discuţiile între cei implicaţi se fac faţă în faţă“.