REŞIŢA – Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, prin Centrul Regional Timişoara, în parteneriat cu Instituţia Prefectului Caraş-Severin au organizat miercuri, 26 octombrie a.c., întâlnirea echipei judeţene de luptă împotriva traficului de persoane.
Întâlnirea a avut ca subiecte centrale problematica fenomenului traficului de persoane în primul semestru al anului 2011, evoluţia fenomenului în zona de vest, respectiv, judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Arad, colaborarea între instituţii în vederea prevenirii şi combaterii traficului de persoane.
S-au stabilit o serie de măsuri şi activităţi ce urmează a fi luate, în vederea prevenirii traficului de minori. Numărul victimelor minore a depăşit procentul de 50% din totalul numărului de victime. Au participat subprefectul judeţului Caraş-Severin, Nicolae Verindeanu, reprezentanţi DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.