REȘIȚA – Aleşii reşiţenilor, din grupul PSD, s-au gândit să facă o bucurie în prag de sărbătoare atât sportivilor cu merite deosebite, cât şi familiilor reşiţene care vor avea noi membri.
O parte a consilierilor locali reşiţeni ai PSD – Simona Voin, Mirabela Norocel, Mihai Boru, Florin Ionescu şi Florin Feraru –, sub conducerea liderului de grup Mirel Sabo, a organizat, joi, 14 decembrie, o conferinţă de presă, însă nu pentru a face vreun bilanţ al activităţii şi nici pentru a-i reproşa ceva primarului Ioan Popa. S-a discutat, în schimb, în concret, despre proiectele iniţiate de grup, ce urmează să fie aprobate în ultima şedinţă ordinară de anul acesta a Consiliului Local.
„Primul este cel cu premierea sportivilor din Top Sport Caraş-Severin, a precizat Mirel Sabo. Aşa s-a nimerit, ca toţi să fie reşiţeni, sunt 12 la număr, fiindcă pe locul I sunt trei sportivi. Fiind toţi reşiţeni, eu am încercat din luna februarie să iniţiez un proiect prin care aceştia vor fi premiaţi, şi cred că dacă reuşim anul acesta, şi sunt convins că vom reuşi, sperăm să rămână ca o tradiţie şi să-i premiem în fiecare an. Cel puţin atât cât ne permite legislaţia, cei care sunt din Reşiţa, fiindcă noi reprezentăm Consiliul Local Reşiţa“. Iar sumele prevăzute de proiect nu sunt deloc neglijabile!
Potrivit liderului grupului PSD din CL, tinerii merită amintiţi şi răsplătiţi pentru că au muncit foarte mult. Există doar trei discipline sportive în acest top, atletism, lupte şi box. Este vorba despre clasamentul Top Sport 2016, alcătuit de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, pe al cărui prim loc se află Narcis Mihăilă (atletism), Marius Cocioran (atletism) şi Diana Franţ (lupte). Următoarele locuri sunt ocupate astfel: pe 2 – Andrei Franţ (lupte), pe 3 – Ionuţ Betej (atletism), pe 4 – Daniel Anca (box), pe 5 – Vlad Caraş (lupte), pe 6 – Florin Alin Ştirbu (atletism), pe 7 – Atila Balog (atletism), pe 8 – Constantin Dănilă (lupte), pe 9 – Costel Ruţă (box), iar pe 10 – Alfred Loba (lupte). Tot în top, dar în tabăra antrenorilor, pe prima poziţie se află Octavian Măzăran (atletism), pe cea de-a doua – Adrian Dacica (lupte), iar pe trei – Gheorghe Radu (box).
Pentru a exista o diferenţiere între ei, cei trei sportivi de pe locul I ar putea primi câte 12.000 de lei, sumă de care s-ar putea bucura şi cei trei antrenori, locul II – 10.800 de lei, locul III – 9.600 de lei, locurile IV şi V – 8.400 de lei, locurile VI şi VII – 7.200 de lei, iar locurile VIII, IX şi X – 6.000 de lei. În total, 141.600 de lei, însă sumele sunt brute, urmând să fie impozitate.
Mirel Sabo spunea că, în sfârşit, a găsit înţelegere vizavi de răsplata ce va fi acordată sportivilor, iar proiectul este la un pas de realizare. Alesul local s-a declarat optimist şi de o altă iniţiativă: „Este vorba despre o sumă pe care dorim să o acordăm familiilor de reşiţeni cărora li se naşte un copil. (…) Nu vreau să fie un ajutor social, nu ne interesează veniturile familiei, suma se acordă dacă măcar unul din cei doi părinţi are domiciliul în Reşiţa cu cel puţin doi ani înainte de data naşterii copilului“. Suma este de 500 de lei şi este acordată pentru fiecare nou membru al familiilor reşiţene, indiferent de locul naşterii copilului.