Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană va înfiinţa o creşă la Podul Stavila, cu bani din Norvegia.

Primarul Mihai Stepanescu a ţinut să aducă la cunoştinţa reşiţenilor câteva detalii despre imobilele cel mai recent preluate sub cupola municipalităţii: „Un proiect aprobat recent de consilierii locali reşiţeni vizează poligonul de la Moniom, aşa cum este cunoscut reşiţenilor acel imobil. Noi încercăm să îl preluăm, să vedem în ce măsură putem să-l valorificăm ulterior, pentru că acolo nu este asigurată nici paza, nici nu prea se întâmplă nimic. Şi atunci consilierii au luat act de această necesitate şi au dat avizul favorabil pentru a fi preluată acea zonă, acel imobil. Cu privire la fondurile norvegiene, am fost informat că există posibilitatea de a moderniza un spaţiu existent pe bani atraşi. Prin aceste fonduri, finanţarea este 100% asigurată şi vom demara un proiect după aprobarea consiliului local. Unul dintre proiecte s-a referit tocmai la un imobil de pe Zimbrului nr. 40 şi sper eu ca acolo să fie realizată o creşă pentru copii până la trei ani“.

În acest context, aleşii urbei au apobat înfiinţarea „Centrului de educare şi îngrijire pe timpul zilei a copiilor cu vârste cuprinse între 0-3 ani Rândunica fermecată“, proiectul acestuia fiind finanţat din fonduri norvegiene venite pe filieră europeană, în baza unui acord încheiat între Regatul Norvegiei şi Uniunea Europeană.

Cheltuielile pot totaliza între 170.000 şi 360.000 de euro, incluzând cheltuielile de personal, de transport şi diurnă, cele cu echipamentele noi sau second-hand, cu renovarea şi reamenajarea clădirilor, cu consumabile şi materiale, dar şi alte categorii de costuri. Cheltuielile neeligibile vor fi suportate de către municipalitate.

Antoniu Mocanu