Reactualizat la:

Rampele, din nou la… rampă

Rampele, din nou la… rampă
REŞIŢA – Rampele de acces pentru persoanele cu handicap sunt fie necorespunzătoare, fie lipsesc.

 (3 comentarii)

Rectifica

De mai mulţi ani România încearcă să implementeze legislaţia europeană privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Însă, acest lucru nu s-a reuşit în întregime nici măcar la clădirile de utilitate publică deja existente, pentru că unele dintre acestea fie nu au deloc rampe de acces, fie au dar nu sunt corespunzătoare.

Ultima modificare a legii intrată în vigoare la începutul anului, respectiv Legea 448/2006, prevede că autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să includă reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap sau ai organizaţiilor non-guvernamentale ale persoanelor cu handicap în comisiile de recepţie a lucrărilor de construcţie ori de adaptare la clădirile de utilitate publică, căile de acces, spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, etc, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.

Din păcate, aşa cum ne-a precizat ing. Simion Deteşan de la Inspectoratul Teritorial în Construcţii Vest-SCC Caraş-Severin, „Puţine autorităţi locale pun în aplicare prevederile legale, am înregistrat o singură recepţie cu participarea unui reprezentant al persoanelor cu handicap. Vom solicita primăriilor o monitorizare permanentă a recepţiilor şi vom aplica amenzi acolo unde nu se respectă legea“.

De precizat că aceste amenzi sunt cuprinse între 3.000 şi 9.000 de lei şi se aplică de împuterniciţii Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, iar pentru organizarea necorespunzătoare a recepţiilor inspectorii de la construcţii pot aplica amenzi între 770 şi 4.650 lei.

Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou