REŞIŢA – Ministerul de resort a solicitat unităţilor sanitare din județ o caracterizare fidelă pentru prioritizarea alocării de fonduri.
Pentru implementarea strategiei naţionale de sănătate, Direcţia de Sănătate Publică judeţeană a notificat instituţiile de profil pentru a evalua contractele şi eventualele acorduri de parteneriat în exerciţiul financiar 2014 – 2020.
„Până la finalul acestui an se implementează un proiect în baza contractului de finanţare dintre Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Fondurilor europene. Accesarea tuturor fondurilor europene de către unităţile sanitare va fi făcută cu raportare la acest document. De aceea ni s-a solicitat întocmirea unei baze de date cu unităţile sanitare cărăşene, de la spitale la ambulatorii de specialitat, cu date inclusiv despre resurse umane, logistică, aparatură, situaţie financiară. E o radiografie pentru a se stabili prioritizarea acestora în vederea accesării de fonduri“, a explicat dr. Dragoş Luca, directorul DSP Caraş-Severin.
Faptul că termenele pentru strategie sunt scurte a mobilizat întregul sistem din județ, în aşa fel încât accesarea de fonduri pe fiecare componentă să devină certitudine. „Sunt lucrări care se desfăşoară şi în prezent. Am fost solicitaţi de către Spitalul Judeţean pentru achiziţionarea unui aparat Roentgen, iar la alte spitale se desfăşoară lucrări curente. La Oraviţa, de exemplu, sunt mai multe etape, acum fiind vizată o reorganizare internă pe secţii. La Moldova Nouă se întâlneşte o situaţie specifică sistemului, în sensul că au fost făcute eforturi din partea ministerului şi autorităţilor locale pentru dotarea cu aparatură şi îmbunătăţirea condiţiilor, însă nu au resursă umană suficientă. E o zonă cu adresabilitate scăzută a personalului medical. În Bozovici, rămâne, pentru moment, situaţia existentă, cu centrul de permanenţă, substaţie de ambulanţă şi centrul multifuncţional – cu resursă umană puţină…“, a adăugat dr. Luca.