Reactualizat la:

Radioamatorii rămân pe baricade

Radioamatorii rămân pe baricade
REŞIŢA – Secţia de profil a C.S. Municipal Reşiţa s-a menţinut pe linia de plutire, în 2010.

Rectifica

Bilanţul activităţii Secţiei de Radioamatorism a C.S. Municipal în anul care se apropie de sfârşit nu este unul spectaculos. Altfel spus, este unul inferior celor precedenţi. Motivele, în opinia coordonatorului acesteia, ing. Stelian Tănăsescu, sunt obiective: „În primul rând, echipa condusă de Jiva Lupici este în reorganizare, şi nu a putut participa la Campionatul Naţional R.G.A. (orientare radio). Apoi, numărul participanţilor la competiţiile naţionale a fost mai redus“.

Revenind la rezultatele obţinute în 2010, Consiliul Director al C.S. Municipal Reşiţa ne-a prezentat un mini-clasament al sporturilor neolimpice, primele cinci locuri fiind ocupate, în ordine, de Stelian Tănăsescu, Ştefan Szabo, Ovidiu Orza, Andrei Kui şi Valentin Ghiţă.

Stelian Tănăsescu a ocupat locul întâi la Campionatul Naţional YODX Multiband de U.S.S., categoria B, single operator 432 MHZ, şi locul al III-lea la categoria C 1296 MHZ, respectiv categoria D Multiband. Apoi, Ştefan Szabo s-a clasat pe poziţia a II-a la categoria A, single operator 144 MHZ. Iar la Campionatul Naţional Multiband U.S., echipa alcătuită din Ovidiu Orza şi Andrei Kui a devenit campioană naţională, la seniori. În timp ce la Campionatul Naţional de Telegrafie Ovidiu Orza şi Valentin Ghiţă au ocupat locul secund la echipe seniori.

„Pentru 2011, preconizăm să participăm la o serie de competiţii internaţionale, da şi la principalale competiţii organizate de Federaţia Română de Radioamatorism, Campionatele Naţionale de U.S. şi U.S.S., precum şi la Campionatul Naţional de R.G.A. Despre rezultatele scontate pentru 2011? Sperăm să obţinem rezultate bune, cel puţin la nivelul celor cu care ne-am obişnuit în ultimii ani“.

La rândul său, Rusalin Fîc, directorul general al clubului reşiţean a ţinut să aprecieze eforturile radioamatorilor: „A fost un an mai deosebit. Cu toate acestea, membrii clubului au fost la înălţime, prin rezultatele obţinute“.
 
Marius Moraru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Secția de lupte de la CSȘ Reșița caută tinere talente
REȘIȚA - La Cupa „Banatului Montan 2019”, organizată de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, [...] mai multe »
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Remiză albă între Poli Timișoara și CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 21 septembrie, scor 0-0, cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a VIII-a [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți să obțină prima victorie
REȘIȚA - Handbaliștii rosso-neri vor întâlni duminică, 22 septembrie, de la ora 17, CS Minaur Baia Mare, la Sala [...] mai multe »
Derby în Banat! CSM Reșița se duce după toate punctele la Timișoara!
REȘIȚA - CSM Reșița va juca sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16:30, în deplasare, partida cu Politehnica [...] mai multe »
CSM Reșița – Craiova se joacă la… Craiova
REȘIȚA - Chiar dacă CSM Reșița este considerată gazdă, echipa lui Leontin Doană va juca meciul de Cupă la [...] mai multe »
Antrenorul Zoltan Lipan, onorat în Parlamentul European
REȘIȚA - Meritele antrenorului de karate Zoltan Lipan au fost recunoscute și, drept urmare, reșițeanul va participa [...] mai multe »
Kickboxerii cărășeni s-au evidențiat la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 13-15 septembrie, Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu patru sportivi la [...] mai multe »
Alina Vuc a rămas cu argintul la Mondiale
REȘIȚA - Alina Vuc a câștigat miercuri, 18 septembrie, medalia de argint la Campionatul Mondial din Kazakhstan, la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou